VIDEO: Early admission la UMF Tîrgu Mureș – al treilea an de funcționare a unui sistem de admitere pentru studenții internaționali, unic la nivel național

Teodora Mindru Evenimente, Press, Studenti Lasă un comentariu   ,

This post is also available in: Engleză

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș anunță candidații străini că a fost publicat calendarul de desfășurare a admiterii, sesiunea martie-aprilie 2018, la programele de studiu în limba engleză de la Medicină şi Medicină Dentară. UMF Tîrgu Mureș pune la dispoziția candidaților străini două sesiuni de admitere: „early admission”, în luna aprilie 2018, și „regular admission”, în luna septembrie 2018.

Prin intermediul procedurii „early admission”, candidații care doresc să devină studenți ai Universității noastre își vor completa online, în perioada 1-31 martie, aplicațiile de concurs, care vor fi evaluate de către o comisie formată din cadre didactice ale Unierisității. Interviul este programat online, prin Skype, în perioada 16-24 aprilie, rezultatele urmând a fi comunicate în data de 4 mai. Solicitanții vor trebui să achite, în data de 21 mai, o taxă de rezervare a locului, iar în 31 iulie să depună dosarul cu documentele necesare emiterii scrisorii de acceptare. Aceste documente vor fi prezentate în original până în data de 15 octombrie. „Early admission” oferă avantajul asigurării unui loc cu câteva luni mai devreme decât majoritatea solicitanţilor, dar el este condiționat de obținerea unor rezultate foarte bune la examenul de bacalureat sau echivalentul acestuia, în țara de origine.

„Principalul avantaj al acestui sistem este acela că prin acest tip de admitere Universitatea recrutează candidații care într-adevăr doresc să studieze la UMF Tîrgu Mureș, și nu pe cei care au fost anterior refuzați la alte universități, fapt care crește calitatea celor admiși”, a declarat prof. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMF Tîrgu Mureș.

Procedura de „early admission” este unică la nivel național și extrem de utilizată de universitățile mari din străinătate. Ea este parte a platformei e-UMF dezvoltată sub conceptul Smart University, oferind posibilitatea candidaţilor străini de a se înscrie online pentru admitere în luna martie şi de a susține examenul în luna aprilie.

Numărul studenților internaționali crește impresionant de la un an la altul, iar acest lucru se datorează în primul rând feedback-ului pozitiv al absolvenților UMF, astfel încât candidații care aleg să studieze la UMF Tîrgu Mureș vin din toate colțurile lumii: Germania, Italia, Ungaria, Austria, Suedia, Finlanda, Norvegia, SUA, Israel, India, America de Sud, precum și din țări de pe continentul african.

Informații suplimentare se găsesc pe site-ul dedicat pentru Early Admission: LINK. De asemenea, alte detalii pot fi obținute la numărul de telefon: 0265-215.551 interior 173 sau la adresa de e-mail: grosan.dan@umftgm.ro. Persoană de contact: Dan Groșan.

 

Adaugă un comment