UMFST Live: Clubul Sportiv Universitar renaște la Târgu Mureș!

Foto baza sportiva UMFSTClubul Sportiv Universitar Târgu Mureș, aflat în subordinea Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, se adresează atât sportivilor de performanță, cât și sportivilor amatori, cei din urmă fiind încurajați să se înscrie și să facă performanță. Clubul Sportiv Universitar Târgu Mureș are următoarele secții: volei, scrimă, culturism – fitness, șah, modelism, tenis și ciclism.

Baza sportivă de excepție a UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș are în componența sa două terenuri de minifotbal, patru terenuri tenis de câmp, două sali de sport polivalente, o sală de fitness, o sală de culturism, sală de scrimă, aerobic  și Centrul de Recuperare și Instruire „Salus per aquam”.

Clubul Sportiv Universitar își propune susținerea și dezvoltarea științei sportului și a performanței sportive prin oferirea unui cadru adecvat pregătirii și instruirii sportivilor de performanță, implicarea în activități sportive și campanii educative pentru populație, promovarea realizărilor sportului mureșean și a spiritului de fair-play, precum și realizarea de parteneriate cu mediul privat.

UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș susține peformanțele academice și sportive, promovează mișcarea pentru un stil de viață sănătos și invită comunitatea să se alăture Clubului Sportiv Universitar Târgu Mureș.

Centru național universitar de excelență la volei

Centrul național universitar de excelență are în activitate două echipe: junioare și cadete. Ambele echipe au rezultate deosebite în competițiile interne, fiind prezente an de an pe podium. Cel mai important aspect este acela că din acest centru sunt asigurate peste 50%  din jucătoare pentru Loturile Naționale de junioare și cadete. Antrenorul echipei de junioare este și antrenorul lotului național de junioare al României.

Scrima, sportul eleganței și al puterii

Secția de Scrimă, sub directa oblăduire a antrenorului Szabo Zoltan, atrage zeci de copii dornici de a practica sportul eleganței și al puterii. Cu rezultate remarcabile la nivel de copii, juniori și seniori, spadasinii Clubului înregistrează succes după succes în competițiile locale, naționale și internaționale.

Culturism-fitness, tradiție și înaltă performanță

Dacă în urmă cu 130 de ani oamenii cunoșteau destul de puține lucruri despre dezvoltarea armonioasă a corpului, astăzi culturismul este un sport cu milioane de adepți. Secția de Culturism și Fitness, cu o lungă tradiție și cu performanțe remarcabile la nivel național și internațional, se mândrește cu sportivi care ne-au reprezentat cu mândrie de pe cele mai înalte trepte ale podiumurilor, la numeroase concursuri importante.

Sportul minții

Secția de Șah își dorește să vină în întâmpinarea studenților și a tinerilor târgumureșeni pentru a le oferi o modalitate de petrecere a timpului liber în mod constructiv, organizat și orientat spre performanță. Secția de Șah se va afilia la Federația Română de Șah și la toate structurile naționale și internaționale pe ramură, oferind posibilitatea iubitorilor „sportului minții” de a participa la competițiile organizate de acestea.

Modelismul, primul pas în descoperirea tainelor aviației

Secția de Modelism a fost înființată ca urmare a nevoii de diversificare a activităților Clubului, în contextul în care această activitate poate fi considerată ca fiind primul pas în descoperirea tainelor aviației, a dorinței studenților UMFST și a sportivilor de performanță deja consacrați ce urmează să fie legitimați și să participe sub culorile Clubului la competițiile naționale și internaționale.

Promovarea „sportului alb” în rândul copiilor și studenților

Secția de Tenis se mândrește cu rezultate deosebite atât la copii și juniori, cât și la seniori, fiind afiliată la Federația Română de Tenis. Cu un număr de peste 30 de sportivi și antrenori, Secția de Tenis își desfășoară activitatea în baza sportivă a UMFST pe patru terenuri de zgură și trei terenuri la Sala Polivalentă, având tradiție în organizarea și găzduirea de turnee locale și naționale. Un obiectiv principal al Secției îl reprezintă promovarea „sportului alb” în rândul copiilor, tinerilor și studenților UMFST prin organizarea de competiții universitare, aducând un plus de imagine prin performanță, fair-play și practicarea acestui sport cu dăruire și pasiune.

Continuă tradiția mountainbike-ului la Târgu Mureș

Ciclismul este unul dintre sporturile care ne uimește în mod constant de posibilitățile fiziologice ale celor care îl practică. Mai precis, mountainbike-ului este sportul care combină, în mod ideal, acea stare de bine simțită și transmisă cu efortul maxim depus, iar expresia „leg-busting, air-sucking slog” descrie cel mai bine acest sport.  Prin infrastructura și resursele existente în cadrul UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș, ne propunem ca CSU să devină oportunitatea prin care sportivii profesioniști să își maximizeze activitatea într-un centru și ambient de performanță, oferindu-le un cadru instituționalizat de excelență, beneficiind de o evoluție armonioasă din punct de vedere fizic, mental și spiritual.

Fie că aleg să practice sportul pentru recreere, fie că se pregătesc pentru participarea la competiții naționale sau internaționale, membrii Clubului Sportiv Universitar Târgu Mureș pot beneficia de un membership card, care le oferă o serie de facilități.

Banner Clubul Sportiv UniversitarMai multe detalii puteți afla urmărind o emisiune dedicată activității Clubului Sportiv Universitar Târgu Mureș. Emisiunea a fost difuzată joi, 30 ianuarie 2020, și se poate viziona aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow by Email
YouTube
Instagram