UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș – într-o nouă clasificare mondială de prestigiu

Foto UMFST iunie 2019SCImago Institutions Ranking a publicat clasificarea mondială a instituțiilor de învățământ și de cercetare pentru anul 2019. Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a intrat pentru prima dată în această importantă clasificare internațională care conține în acest an 6.459 de instituții ocupând locul 736 la nivel mondial și locul 8 la nivel național.

Evaluarea fiecărei universități se face din punctul de vedere al cercetării, inovării și impactului social, instituția care realizează clasificarea culegând date independent de universitate.

De remarcat că la nivel de inovație UMFST ocupă locul 4 la nivel național și locul 459 la nivel mondial, la nivel de impact social ocupă locul 14 la nivel național și locul 241 la nivel mondial, iar la nivel de cercetare ocupă locul 11 la nivel național și locul 438 la nivel mondial.

Rankingul SCImago este una dintre clasificările mondiale importante, incluse în IREG Observatory on Academic Ranking and Excellence și luată în calculul metaranking-urilor naționale.

Rectorul UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei, a declarat: „Încep astăzi să se vadă roadele unei munci susținute depuse de comunitatea academică în ultimii ani. Spuneam la Gala UMFST că așteptăm următoarele clasificări internaționale. Iată că încă una dintre ele deja a fost publicată și arată independent și obiectiv progresul universității, impactul internațional pe care aceasta îl are și, mai ales, trendul ascendent pe care ne situăm. Cred că intrăm într-o nouă eră a performanței academice târgumureșene.”

În recent publicatul UI GreenMetric Ranking of World Universities, UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș a ocupat onorantul loc 79 la nivel mondial și pe primul loc la nivel național în ceea ce privește dezvoltarea sustenabilă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow by Email
YouTube
Instagram