Pregatire sportiva UMF Tirgu Mures

FOTO: UMFStore, inaugurat la UMFST Târgu Mureș


Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș vine în întâmpinarea comunității academice cu UMFStore, magazinul oficial al Universității în care se regăsesc cărți, cursuri, manuale și o gamă variată de materiale promoționale: halate, tricouri, costume de spital, hanorace, numeroase suveniruri sau produse de colecție, toate purtând Citește mai mult...

Peste 500 de cărți au ajuns la copiii de la Casa de Copii „Sf. Iosif” din Odorheiu Secuiesc


Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș și Liga Studenților din Târgu Mureș au derulat cu succes, în cadrul proiectului umanitar „UMFST croiește destine”, o campanie de donare de cărți pentru copiii de la Casa de Copii „Sf. Iosif” din Odorheiu Secuiesc. Astfel, cadre didactice, studenți și Citește mai mult...

Gala festivă UMFST. Obiectivele anului 2019, prezentate în discursul anual al Rectorului


Anul 2018 a fost, cu siguranță, anul marilor schimbări în universitate. A fost anul în care, prin decizia de unificare a celor doua universități, UMF și UPM, am răspuns nu doar unei tendințe internaționale bine definită și puternic argumentată, ci și unor recomandări făcute de fiecare evaluare EUA, de Citește mai mult...

Pregătire sportivă pentru candidații la Medicină Militară, în premieră la UMF Tîrgu Mureș

Teodora Mindru Press, Studenti Lasă un comentariu   , ,

admitere militaraUniversitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș introduce, în premieră, activități de pregătire sportivă dedicate candidaților care vor susține admiterea la programul de studiu Medicină Militară din cadrul Facultății de Medicină.

Activitățile de pregătire sportivă vor fi organizate în perioada martie – aprilie 2018, de către o echipă formată din cadre didactice ale universității, coordonată de conf. dr. Adela Bădău. Aceste activități vor avea loc duminică, 11 martie, duminică, 25 martie, duminică, 15 aprilie, și duminică, 29 aprilie, în campusul UMF, începând cu ora 10.00. Durata unei ședințe va fi de două ore și va costa 50 lei.

Pentru anul universitar 2018-2019 a fost suplimentat la 100 numărul de locuri la Medicină Militară. Pentru a fi studenți la medicină militară, candidații au de parcurs trei etape: recrutarea, selecția și admiterea, iar pregătirea sportivă face parte din etapa de selecție. Învățământul medical militar oferit de Institutul Medico-Militar, Catedra de Pregătire Medico-Militară și Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș este la cele mai înalte standarde. Avantaje ale studenților la Medicină Militară sunt: școlarizare, cazare, hrană și asistență medicală gratuită, o soldă lunară începând cu primul an de studiu și burse ERASMUS+ la universităţi din străinătate.

Informații suplimentare se pot obține la adresa de e-mail: adela.badau@umftgm.ro.

Formular înscriere: AICI