Noutati UMFST

Apel la donarea de sânge


Organizația ESTIEM Mureş, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, organizează joi, 24 octombrie 2019, a doua ediție a campaniei „Fii erou!” sub sloganul „Not all heroes wear capes”. În prima parte a zilei, începând cu ora 7.00, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Târgu Mureş, împreună cu studenți și Citește mai mult...

Student Go Pro. Pregătirea universitară, prim pas spre cariera profesională


Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș organizează joi, 24 octombrie 2019, începând cu ora 10.00, în Aula Magna (str. Nicolae Iorga, nr.1), workshop-ul „Student Go Pro. Pregătirea universitară, prim pas spre cariera profesională”. Evenimentul reprezintă un cadru de întâlnire cu reprezentanți ai mediului Citește mai mult...

Prof. univ. dr. Tiberiu Bățagă, noul președinte al Societății Române de Ortopedie și Traumatologie


Prof. univ. dr. Tiberiu Bățagă este noul președinte al Societății Române de Ortopedie și Traumatologie (SOROT) pentru perioada 2019-2021. Desemnarea acestuia a avut loc cu ocazia celui de-al XVIII-lea Congres Național de Ortopedie și Traumatologie. „Prioritatea societăţii noastre este dezvoltarea, creşterea şi găsirea strategiilor corespunzătoare pentru anii următori. Astfel, vom Citește mai mult...

Anunț pentru cadrele didactice

Teodora Mindru Evenimente, Studenti Lasă un comentariu   , ,

Thieme-TTA_750x480_1_rdax_440x282Biblioteca Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș anunță cadrele didactice că Editura Thieme, prin platforma Teaching Assistant, oferă acces, în perioada 12 februarie – 31 martie 2019, la o colecție de materiale care vin în sprijinul acestora în activitatea de predare.

Materialele se adresează disciplinelor: Anatomie, Fiziologie, Biochimie și Farmacologie.

Accesul se poate face atât din cadrul UMFST, cât și de acasă, după ce în prealabil s-a creat un cont personal în cadrul Universității.

Pentru a crea contul personal, cadrele didactice trebuie să se afle în interiorul domeniului IP al Universității.

Acces aici.


Workshop organizat de tinerii chirurgi

Teodora Mindru Evenimente, Press, Studenti Lasă un comentariu   , , ,

Workshop SSCRFiliala Târgu Mureș a Societății Studențești de Chirurgie din România (SSCR) organizează, în cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie Târgu Mureș, în perioada 2-3 martie 2019, cea de-a 47-a ediție a workshop-ului Knots&Sutures.

Tematică: asepsie și antisepsie, instrumentar chirurgical, pansament și bandaje, tipuri de noduri utilizate în chirurgie, măsuri de hemostază, laparotomie și parietorafie, managementul plăgii, tipuri de suturi utilizate în chirurgie.

Taxă de participare pentru non-membri este 90 lei și 70 lei pentru membri cotizanți. Înscrierile se fac aiciTaxa de participare se achită doar după confirmarea acceptării, telefonic, de către unul din coordonatorii evenimentului, și conform detaliilor furnizate de acesta.


Anunț pentru studenții UMFST Târgu Mureș privind modalitățile de sesizare

Teodora Mindru Evenimente, Studenti Lasă un comentariu   , ,

Studenti

Studenții Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș pot înainta online sesizări privind modul de desfășurare a activității didactice la următoarele adrese de e-mail:

Facultatea de Medicină: medicina_sesizare@umftgm.ro

Facultatea de Medicină Dentară: stoma_sesizare@umftgm.ro

Facultatea de Farmacie: farmacie_sesizare@umftgm.ro

Facultatea de Inginerie: inginerie_sesizare@umftgm.ro

Facultatea de Științe și Litere: stiinte_sesizare@umftgm.ro

Facultatea de Economie și Drept: economiedrept_sesizare@umftgm.ro

Școala Doctorală: scoaladoctorala_sesizare@umftgm.ro

Pentru sesizări de natură administrativă, studenții Universității au la dispoziție adresa de e-mail: administrativ_sesizare@umftgm.ro.

Potrivit Hotărârii nr. 5/04.02.2019 a Consiliului de Administrație, termenul de răspuns este de 15 zile lucrătoare. Vor fi analizate sesizările care descriu anumite disfuncționalități, în măsura în care aspectele sesizate pot fi verificate prin informațiile oferite. Sesizările anonime nu se vor lua în considerare.

Conducerea Universității asigură studenții că va păstra, în termenii legali existenți, confidențialitatea autorilor eventualelor sesizări.


10 motive pentru a studia la Medicină Militară

Teodora Mindru Evenimente, Press, Studenti Lasă un comentariu   , , , ,

pliant 10 motive med militara fata

1. Învățământ medical militar la cele mai înalte standarde oferit de Catedra de Pregătire Medico-Militară de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș.

2. 56 de locuri pentru anul universitar 2019-2020.

3. Cursuri de pregătire pentru examenul de admitere.

4. Școlarizare, cazare, hrană și asistență medicală în mod gratuit, precum și soldă lunară începând cu primul an de studiu.

5. Burse ERASMUS+ la universităţi din străinătate.

6. Modelarea personalității și dobândirea unei conduite bazate pe disciplină, încredere și respect.

7. Pregătire de specialitate în spitale militare.

8. Continuarea pregătirii postuniversitare în Rezidențiat.

9. Avantajele oferite de cariera militară: siguranța locului de muncă, locuință de serviciu sau compensație lunară pentru chirie, echipament gratuit și compensație de hrană.

10. Oportunitatea oferită medicilor militari de a-și desfășura activitatea în misiunile din teatrele de operații.

www.umfst.ro


Conferința „Probleme actuale de Dreptul Muncii”, la UMFST

Teodora Mindru Evenimente, Press, Studenti Lasă un comentariu   , , ,

Economie si DreptDepartamentul de Drept şi Administraţie Publică al Facultății de Economie și Drept din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș și Centrul de Cercetare pentru Drept și Științe Sociale organizează, în data de 15 februarie 2019, începând cu ora 09.30, în Aula „Tudor Drăganu” a Facultății de Economie și Drept (str. Livezeni, nr. 69), Conferința „Probleme actuale de Dreptul Muncii”.

În cadrul Conferinței vor fi abordate subiecte controversate, oferindu-se soluțiile legale problemelor dificile. Totodată, se vor clasifica probleme de drept a căror dificultate a fost evidențiată în practică.

Speakerii invitați sunt specialiști de vârf în domeniu: dr. Irina Alexe, prof. univ. dr. Romulus Gidro, conf. univ. dr. Eugen Hurubă, prof. univ. dr. Verginel Lozneanu, prof. univ. dr. Alexandru Țiclea, prof. univ. dr. Barbu Vlad (în ordine alfabetică).

Cu acest prilej, va avea loc și lansarea volumului aniversar Liber amicorum – Romulus Gidro, Concepte, reflecții și cercetări juridice.

Organizatorii Conferinței sunt: conf. univ. dr. Eugen Hurubă, conf. univ. dr. Daniela Cristina Valea, lector univ. dr. Roxana Roba, lector univ. dr. Brindușa Marian, asist. univ. dr. Ximena Moldovan.


Simularea examenului de admitere la UMFST, o activitate extrem de atractivă pentru elevi

Teodora Mindru Evenimente, Press, Studenti Lasă un comentariu   , ,

IMGK2656A devenit tradiție organizarea de către Colegiul Național „Unirea” din Târgu Mureș și Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș, în cadrul Zilelor Colegiului, a simulării examenului de admitere la UMFST Târgu Mureș. Și în acest an și-au testat cunoștințele pentru admitere zeci de elevi ai claselor a XI-a și a XII-a din liceele și colegiile județului Mureș.

Elevii care au obținut cele mai mari punctaje la disciplinele biologie și chimie au fost premiați și felicitați luni, 28 ianuarie 2019, la Centrul Cultural „Mihai Eminescu” din Târgu Mureș.

Directorul Colegiului Național „Unirea” din Târgu Mureș, prof. dr. Aurora Stănescu, a precizat că simularea examenului de admitere la UMFST Târgu Mureș reprezintă pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a o activitate extrem de atractivă și de mare însemnătate.

Rectorul UMFST Târgu Mureș, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, a vorbit despre importanța pe care o au elevii Colegiului Național „Unirea” pentru Universitate, îndemnându-i pe aceștia să gândească și să viseze cât mai sus.

IMGK2673„Sunt aici pentru a vă spune „mulțumesc” din toată inima și cu toată convingerea pentru că sunteți, pentru noi, cea mai importantă zonă din care recrutăm studenții cei mai buni ai Universității. Dacă voi n-ați fi, noi n-am fi așa cum suntem. Dacă voi n-ați face eforturile pe care le faceți, dacă voi n-ați crede în această universitate, cuvintele frumoase care se spun despre universitate poate că ar păli.
Societatea și universitatea se află într-un proces permanent de transformare. Constatăm cu bucurie sau cu tristețe faptul că transformările pe care dorim să le facem și care se întâmplă sunt apreciate mai mult în exterior decât în interior. În interior există o rezistență foarte mare la schimbare care vine din cauze obiective, dar de regulă din cauze subiective, însă abordarea pe care universitatea o are în această perioadă spre internaționalizare, spre interidisciplinaritate va duce cu siguranță UMFST-ul acolo unde trebuie, chiar dacă unii nu își doresc acest lucru.
Vă îndemn să gândiți și să visați cât mai sus, fie că veți fi studenți la noi, fie că veți fi studenți în alte universități de prestigiu, un lucru este foarte important: cu cât veți fi mai educați, cu atât veți fi mai în stare să deosebiți corect binele de rău, adevărul de minciună. Dacă veți reuși să faceți acest lucru, nimeni ulterior n-o să vă mai păcălească”, a afirmat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.

La eveniment au participat elevi, cadre didactice ale Colegiului Național „Unirea” și reprezentanți ai autorităților publice locale.

IMGK2674

IMGK2699

IMGK2668


Noi cursuri postuniversitare la UMFST Târgu Mureș

Teodora Mindru Evenimente, Press Lasă un comentariu   , ,

DCIM100MEDIAO serie de noi cursuri postuniversitare organizate de către Facultățile de Inginerie, Științe și Litere, Economie și Drept din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș se vor desfășura în perioada următoare.

Astfel, printre cursurile organizate se numără: curs de pregătire în vederea atestării pentru manageri energetici în industrie (coordonator: prof. dr. ing. Dorin Bică), curs de pregătire în vederea autorizării auditori electroenergetici pentru industrie (coordonator: prof. dr. ing. Dorin Bică), curs de pregătire în vederea autorizării auditori termoenergetici pentru industrie (coordonator: prof. dr. ing. Dorin Bică), evaluator de riscuri și auditor în domeniul securității și sănătății în muncă (coordonator: prof. dr. ing. Liviu Moldovan) și curs de formare și perfecționare în domeniul administrației publice locale pentru aleșii locali (coordonator: conf. univ. dr. Olimpiu Sabău).

Informații suplimentare despre fiecare curs în parte se regăsesc aici


Congres de medicină de urgență pentru voluntari, studenți și tineri medici, în premieră

Teodora Mindru Evenimente, Press, Studenti Lasă un comentariu   , , , ,

Conferinta OSMUOrganizația Studențească de Medicină de Urgență, cu sprijinul cu Fundației pentru SMURD și UPU-SMURD Târgu Mureș, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş, organizează, în perioada 7 – 10 martie 2019, la Târgu Mureș, prima ediție a Congresului Național cu participare Internațională de Medicină de Urgență pentru Voluntari, Studenți și Tineri Medici intitulat CongrEMs.

Potrivit organizatorilor, CongrEMs este prima manifestare ştiinţifică cu specific de medicină de urgenţă ce îşi asumă ca şi scop primordial implicarea şi pregătirea voluntarilor din cadrul serviciilor UPU-SMURD, a Serviciilor de Ambulanţă, precum şi a studenţilor medicinişti la nivel naţional, care au aceeaşi arie de interes, şi anume medicina de urgenţă, indiferent de specialitatea pe care o vor alege în viitor.

Programul congresului va oferi participanților o tematică vastă și de actualitate din sfera medicinei de urgență, lectorii fiind distinși membri ai comunității medicale și academice.

„Sesiunile pe care le punem la dispoziția dumneavoastră vor consta în prelegeri susținute de către lectori cu înalt profil internațional și național, workshop-uri interactive și o gamă largă de lucrări științifice. Medici, voluntari sau studenți, cu toții vor avea oportunitatea de a dobândi noi cunoștințe medicale, de a-și perfecționa abilitățile practice și de a explora noi direcții și teme cu experți în domeniu. CongrEMs reprezintă ocazia perfectă de vă alătura medicilor din țară și de peste hotare în cele trei zile de manifestări știițifice și seri sociale de excepție”, au precizat organizatorii congresului.

Informații suplimentare se pot obține accesând site-ul: www.congrems.ro.


Delegație UMFST Târgu Mureș, în vizită la fabrica Bosch din Blaj

Teodora Mindru Evenimente, Press Lasă un comentariu   , ,

Bosch (1)O delegație a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș, formată din prof. univ. dr. ing. habil. Liviu Moldovan, prorector UMFST, conf. univ. dr. ing. Mircea Dulău, decanul Facultății de Inginerie, conf. univ. dr. Daniela Ștefănescu, decanul Facultății de Economie și Drept, conf. univ. dr. ing. Emil Nuțiu, cadru didactic la Facultatea de Inginerie, șef lucrări dr. Sorina Moica, cadru didactic la Facultatea de Inginerie, Vasile-Daniel Ștefan, Compartimentul de Relații cu Piața Muncii, și ing. Ioana Mătea, secretar șef al Universității, a efectuat miercuri, 16 ianuarie 2019, o vizită la fabrica Bosch din Blaj.

Bosch (2)Vizita reprezintă un pas înainte, o continuare firească, în vederea îndeplinirii obiectivelor asumate anterior de ambele părți, UMFST Târgu Mureș și Bosch, care privesc în principal înființarea la UMFST Târgu Mureș a unui Centru Tehnologic Industry 4.0 în cadrul căruia să funcționeze un Laborator Bosch, colaborarea în proiecte comune de cercetare-dezvoltare și proiecte punctuale privind optimizarea activităților în fabrica Bosch, precum și stagiile de practică ale studenților în cadrul fabricii Bosch din Blaj.

De asemenea, în contextul evoluției tehnologice, care impune necesitatea permanentă de actualizare a curriculei universitare pentru ca pregătirea studenților să răspundă cerințelor și nevoilor reale ale angajatorilor, a fost discutată posibilitatea introducerii unor cursuri noi cu o tematică propusă de Bosch. Totodată, reprezentanții Bosch, împreună cu cadre didactice ale Universității, vor propune teme de licență/disertație pentru studenții/masteranzii UMFST Târgu Mureș, cu subiecte de interes pentru fabrica și în concordanță cu strategia companiei.

Bosch (3)Nevoia de calificare pentru actualii și viitorii angajați Bosch reprezintă o provocare pentru managementul companiei, atât în ceea ce privește absolvenții de studii superioare tehnice, respectiv ingineri, dar și personalul tehnic specializat, cu o calificare care să permită coordonarea unor activități de producție. Astfel, s-au purtat discuții în vederea organizării la UMFST Târgu Mureș a unor cursuri de formare pentru personal tehnic calificat la nivel de maistru, unde să predea experți Bosch și cadre didactice de la UMFST Târgu Mureș.


Ioana Marcela Brînzac, studentul anului în România: „La UMFST Târgu Mureș am învățat că prin muncă, perseverență și răbdare poți obtine tot ce îți dorești”

Teodora Mindru Interviuri, Press, Studenti Lasă un comentariu   , , ,

Ioana Marcela Brinzac UMFST 2Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) a organizat, zilele trecute, la București, o gală festivă, în cadrul căreia au fost premiați tineri români cu rezultate academice şi extracurriculare de excepţie din ţară şi de peste hotare. Câştigătoare la categoria „Studentul anului în România” a fost Ioana Marcela Brînzac, medic rezident pediatrie, absolventă a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureş.

Originară din Botoșani, Ioana Marcela Brînzac spune despre ea că este o persoană sensibilă, ambițioasă și perseverentă căreia îi place să ajute oamenii. Fiind pasionată încă din liceu de biologie și chimie, Facultatea de Medicină a fost o alegere firească, susține aceasta, care transmite că UMFST Târgu Mureș ocupă un loc special în inima ei, fiindcă aici a învățat că prin muncă, perseverență și răbdare poți obține tot ce îți dorești.

„Anii de facultate mi-au oferit nenumărate șanse de a evolua atât din punct de vedere profesional prin cursuri, laboratoare și stagii, cat și din punct de vedere personal, reușind să îmi fac mulți prieteni. UMFST ocupă un loc deosebit în inima mea, este locul unde am învățat ca prin muncă, perseverență și răbdare poți obtine tot ce îți dorești. Pe această cale, țin să le mulțumesc profesorilor pentru lecțiile pe care mi le-au oferit de-a lungul anilor”, a transmis Ioana Marcela Brînzac.

Pe lângă cursuri, laboratoare și stagii, Ioana a pus accent și pe voluntariat, implicându-se în campaniile Ligii Studenților din Târgu Mureș. Totodată, și-a îndreptat atenția asupra cercetării științifice și pentru a deprinde noi competențe și abilități, Ioana urmează în prezent cursurile materatului de Cercetare științifică medico-farmaceutică din cadrul UMFST Târgu Mureș.

„După absolvirea facultății a urmat examenul de Rezidențiat, un examen care îți pune la încercare răbdarea și cunoștințele acumulate. Mereu am fost o fire copilăroasă și mi-au plăcut copiii, astfel încât am ales specialitatea pediatrie. Consider că oricât ai fi de supărat sau de prins în activitățile zilnice, un zâmbet de copil îți face ziua mai bună. În paralel cu activitatea de rezident, am ales să urmez cursurile masteratului de Cercetare științifică medico-farmaceutică din cadrul UMFST, din dorința de a învăța mai multe despre cercetarea medicală și pentru a obține competențe în arii precum managementul de proiect și realizarea de proiecte de cercetare. Acum sunt rezident în anul III, iar în această perioadă am participat la diferite conferințe de profil. La Iași am reușit performanța de a câștiga premiul II la secțiunea postere. M-am implicat ca voluntar în proiectul „Caravana cu Medici”, unde am cunoscut tineri foarte pasionați de ceea ce fac și am văzut câtă nevoie este de medici în mediul rural”, a explicat Ioana Marcela Brînzac.

Ioana Marcela Brinzac

Sursă foto: Facebook LSRS

Despre participarea la concursul Ligii Studenţilor Români din Străinătate spune că a fost o provocare, dorindu-și să observe unde se situează în raport cu alți tineri care excelează în diferite domenii. „Aș dori să le mulțumesc prietenilor care m-au încurajat să mă înscriu la concurs. Sunt conștientă că fără insistențele lor, acum poate nu eram aici, să răspund la acest interviu”, a arătat tânăra.

Aceasta se arată onorată de premiul obținut, titlul de „Studentul anului în România” motivând-o să muncească și mai mult. „Este o onoare să fiu premiată la această gală, unde sunt încurajați și premiați tineri din toată lumea. Am fost foarte emoționată atunci când am aflat că sunt câștigătoarea galei la secțiunea „Studentul anului în România”, a afirmat Ioana, care îi încurajează pe studenții UMFST să participe la acest concurs.

„Este o experiență unică pe care nu vor regreta. Cred că promoțiile de studenți care vin din spate sunt mult mai bine pregătite și au acces la toate informațiile necesare. Cred că studenții trebuie doar să muncească și să fie hotărâți. Apoi totul va veni de la sine. Doar prin muncă, perseverență și hotărâre poți reuși să realizezi lucruri mărețe”, a transmis Ioana Marcela Brînzac.