Klaus Iohannis

Școala de vară – Perspective locale asupra securității naționale


În perioada 11 – 12 iulie 2019, a avut loc „Școala de vară – Perspective locale asupra securității naționale”, activitate care a reprezentat unul din proiectele de colaborare dintre Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale(CFOS) și Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureș. Evenimentul s-a adresat, în Citește mai mult...

Școală de Vară în domeniul Dreptului cu tema „Proprietatea intelectuală în România și Uniunea Europeană”


Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Societatea Română de Cercetare pentru Afaceri Publice și Private (SOROCAPP) din Tîrgu Mureș organizează, în perioada 14 – 21 iulie 2019, International  Summer Law School (ISLS), ediția a XII-a, Citește mai mult...

Admitere UMFST Târgu Mureș: În anul 2019, două programe de studii de licență își aniversează un deceniu de activitate


Începutul În viața oricărei instituții, dar mai ales, a unui așezământ destinat educației, sunt momente în care câteva clipe de răgaz și o privire retrospectivă sunt de bun augur și chiar mai mult decât atât, sunt clipe necesare în a aprecia cu luciditate ceea ce s-a intenționat inițial și câte Citește mai mult...

Președintele Klaus Iohannis, mesaj pentru Congresul „Marisiensis” de la UMF Tîrgu Mureș

Teodora Mindru Evenimente, Press, Studenti Lasă un comentariu   , , ,

DSC_0033Cu prilejul Congresului Internațional pentru Studenţi, Tineri Doctori şi Farmacişti „Marisiensis” 2018, care s-a desfășurat în perioada 28 martie – 1 aprilie, președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj studenților Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș, pe care l-a prezentat conf. dr. Diana Loreta Păun, consilier de stat în cadrul Departamentului de Sănătate Publică al Administrației Prezidențiale a României.

Președintele Klaus Iohannis le-a transmis studenților că citește în ochii lor entuziasm, energie, dorință de cunoaștere, de implicare și de a contribui la schimbarea pe care toată lumea și-o dorește. În data de 15 martie, delegația UMF Tîrgu Mureș, formată din conducerea UMF, cadre didactice și studenți, a participat, la invitația președintelui Klaus Iohannis, la dezbaterea „România la Centenar”, prilej cu care au fost prezentate evenimentele asumate de UMF Tîrgu Mureș în anul Centenarului Marii Uniri.

Unul dintre aceste evenimente este Congresul „Marisiensis”, care, potrivit președintelui țării, reprezintă un bun prilej de recunoaștere a profesionalismului și dedicării cadrelor didactice care de mai bine de șapte decenii contribuie la dezvoltarea medicinei românești și formează generații de medici și farmaciști.

Totodată, președintele țării a subliniat că nu vede realizabil un proiect de țară fără studenți. Fiecare student a ales medicina sau farmacia din pasiune, pornind pe drumul ales cu gândul de a-și pune în aplicare cunoștințele dobândite în beneficiul pacientului.

„În urmă cu două săptămâni, la evenimentul „România la Centenar”, am avut plăcerea să cunosc o mică parte a comunității academice de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș. Afirmam atunci că Centenarul Marii Uniri reprezintă deopotrivă un moment de celebrare a trecutului, dar și de orientare către viitor, către acea Românie pe care dorim să o lăsăm moștenire generațiilor viitoare. Celebrarea trecutului presupune în cadrul Congresului recunoașterea profesionalismului și dedicării cadrelor didactice care de mai bine de șapte decenii contribuie la dezvoltarea medicinei românești și formează generații de medici și farmaciști. Când vorbim despre viitor, vorbim despre voi, tinerii studenți în ochii cărora citesc de fiecare dată entuziasm, energie, dorință de cunoaștere, dar și dorință de implicare și de a contribui la acea schimbare pe care ne-o dorim cu toții. Am fost întrebat la evenimentul organizat la Palatul Cotroceni ce rol au studenții în proiectul meu de țară. Am răspuns atunci și repet în acest cadru: rolul este unul hotărâtor în sensul că nu văd realizabil un proiect de țară fără studenți. În mâinile voastre se află cheia viitorului. Bineînțeles că acest lucru vă responsabilizează, dar ne responsabilizează și pe noi în egală măsură, pentru că avem datoria de a vă oferi un mediu propice dezvoltării profesionale și practicării nobilei meserii pe care v-ați ales-o aici, în țară. Sunt convins că fiecare dintre voi a ales medicina sau farmacia din pasiune și că ați pornit pe acest drum cu gândul să vă puneți în aplicare cunoștințele dobândite în beneficiul pacientului. Drumul către acest ideal nu este unul facil, România se confruntă cu un fenomen accentuat de migrație a personalului medical, iar cei care pleacă sunt în cea mai mare măsură tinerii. Decalajul dintre România și principalele state de destinație în ceea ce privește salariile, infrastructura medicală, condițiile de muncă din sistemul medical, oportunitățile de dezvoltare profesională, respectul pentru profesia de medic și calitatea vieții în general stau la baza deciziei tinerilor medici de a pleca în străinătate. Avem datoria de a crea un cadru propice care presupune condiții de muncă și salarizare adecvate, educație de calitate pe tot parcursul vieții și oportunități de dezvoltare, pentru ca voi, tinerii, să alegeți să profesați în România, așa cum am convingerea că vă doriți. Ați ales o profesie nobilă, ați pornit pe un drum lung, cu dorința ca după ani de studiu intens și efort continuu să fiți cei mai buni în specialitatea aleasă. Am tot respectul pentru corpul didactic, pentru cei care cu aceeași pasiune au ales în trecut profesia medicală și, mai mult decât atât, au ales să sprijine pașii viitorilor medici și farmaciști spre o carieră profesională încununată de succes. Proiectele pe care mi le-ați prezentat la evenimentul organizat la Palatul Cotroceni îmbină, așa cum ați precizat, tradiția cu modernitatea. La Tîrgu Mureș avem o tradiție de peste șapte decenii de existență, de-a lungul cărora ați îmbogățit comunitatea medicală cu mii de profesioniști. Avem în față o traiectorie europeană și internațională care pune accentul pe medicina personalizată, pe prevenție și pe inovare în medicină. Medicina românească la Centenar înseamnă tradiție și celebrarea personalităților care au pus numele țării noastre pe harta lumii în ceea ce privește dezvoltarea medicinei, dar și orientare către viitor, către inovare și tendințe europene”, a transmis președintele României, Klaus Iohannis.

Ediția cu numărul 22 a Congresului International pentru Studenţi, Tineri Doctori şi Farmacişti „Marisiensis” a avut un program științific extrem de consistent și o participare numeroasă. Peste 1.000 de participanți, peste 300 de rezumate, peste 60 de prezentări și workshop-uri, personalități de renume din țară și din străinătate.

Organizatorii au anunțat că ediția cu numărul 23 a manifestării științifice va avea loc în perioada 27 – 31 martie 2019.


Proiectele UMF Tîrgu Mureș dedicate Centenarului României, prezentate Președintelui Klaus Iohannis

Teodora Mindru Press, Studenti Lasă un comentariu   , , , ,

Romania la Centenar 2O delegație a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș, formată din conducerea UMF, cadre didactice și studenți, a participat joi, 15 martie 2018, la invitația Președintelui României, Klaus Iohannis, la dezbaterea „România la Centenar”, organizată de către Administrația Prezidențială și găzduită la Palatul Cotroceni, prilej cu care au fost prezentate evenimentele asumate de UMF Tîrgu Mureș în anul Centenarului Marii Uniri.

La începutul anului dedicat aniversării Marii Uniri, Președintele României şi participanţii la dezbatere au discutat despre viziunea marcării Centenarului, Președintele Klaus Iohannis încurajând și susținând inițiativele dedicate celebrării Centenarului, care propun perspective și obiective importante pentru viitorul european al României. „Am subliniat în repetate rânduri că Centenarul Marii Uniri nu trebuie să se rezume la a fi un simplu prilej de ceremonii, fie ele pioase sau de mare bucurie. Centenarul nu marchează doar momentele de acum 100 de ani, ci este despre întregul parcurs al României moderne și despre proiectele noastre de viitor. Mai mult, Centenarul nu poate fi despărțit de istoria și soarta continentului nostru, după cum nici viitorul nostru nu poate fi rupt de proiectul european din care facem parte”, a transmis, în alocuțiunea sa, Președintele României.

Rectorul UMF Tîrgu Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei, a prezentat activitățile și proiectele Universității dedicate Centenarului României, care se referă la organizarea celei de-a 21 ediții a Congresului Internațional al Studenților și Tinerilor Medici „Marisiensis, implementarea conceptului unic la nivel național „Smart University”, unirea principalelor universități mureșene, extinderea Universității în afara granițelor țării și organizarea primei conferințe internaționale de medicină personalizată. În același timp, prof. dr. Leonard Azamfirei și-a exprimat, în numele comunității academice, aprecierea pentru includerea UMF Tîrgu Mureș în acest cadru deosebit.

În cele ce urmează, redăm alocuțiunea Rectorului UMF Tîrgu Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei, susținută în cadrul evenimentului „România la Centenar”.

„Consider că se cuvine ca fiecare instituție publică cu reprezentare în spațiul social, educațional sau cultural din România să includă în propriul plan operațional al acestui an centenar acțiuni menite să promoveze valorile noastre naționale. Marcăm Centenarul la UMF prin organizarea celei de-a 21 ediții a Congresului Internațional al Studenților și Tinerilor Medici „Marisiensis”, o manifestare științifică în care tradiția și modernitatea, creativitatea și capacitatea de organizare a studenților, susținuți de implicarea cadrelor didactice universitare, au creat un model internațional de bună practică.

Sărbătorim 100 de ani ai României moderne prin implementarea conceptului „Smart University”, unic la nivel universitar pe plan național, un proiect dezvoltat în urma unui parteneriat strategic cu IBM, menit să integreze toate laturile vieții academice, învățământul tradițional și virtual, și să le adapteze societății informaționale contemporane. Ne propunem ca sărbatoarea Centenarului să ne aducă, o dată în plus, determinarea de a construi proiecte temeinice, care să impacteze pozitiv dezvoltarea academică pe termen lung. Construim pentru viitor o universitate modernă cu caracter asumat metropolitan, a cărei extindere o plănuim în acest an. Ne propunem să existăm în afara granițelor țării ca brand universitar propriu, nu ca simplu furnizor de resursă umană, conștientizând că educația medicală superioară este unul dintre cele mai apreciate și dorite produse de export ale României.

Credem că anul 2018 va fi pentru UMF Tîrgu Mureș nu doar anul Marii Uniri, ci și anul unei unirii mici, a principalelor universități mureșene. Această direcție pe care ne-o asumăm în pașii ei preliminari administrativi se înscrie în conceptul performanței în structuri universitare largi, cu orientare complementară a programelor de studii. Anul centenar îl vedem integrat obligatoriu într-un context internațional menit să ne facă mai bine cunoscuți. Am sosit, astăzi, dintr-un turneu internațional care ne aduce confirmarea că vom deschide în acest an porțile universității primei conferinte internaționale de medicină personalizată – precission and personalised medicine – concept provocator în medicina modernă, în domeniul căreia, în urmă cu doi ani, președintele Obama încuraja cercetarea, anticipând un pas important al științei. Evenimentul se va desfășura în cadrul Zilelor UMF, în prezența comisarului european al cercetării științifice și a numeroși lideri mondiali în domeniu.

Sunt câteva dintre evenimentele pe care le-am asumat în anul 2018 la UMF Tîrgu Mureș. Cu discreție și eficiență încercăm să contribuim la creșterea României, la bunul său renume în spațiul internațional academic. Dacă nu vom mai fi în viitor subiect de negociere politică, membrii comunității academice tîrgumureșene vor ști că aparțin unei Românii educate, deschisă cu adevărat valorilor europene.”

Romania la Centenar 1


Mesaj din partea Președintelui României pentru Promoția UMF70

blogumf Evenimente, Studenti Lasă un comentariu   , , ,

promotia umf70În data de 12.06.2015, a avut loc festivitatea de absolvire a promoției 2015, numită și promoția UMF70. Au absolvit peste 800 de studenți, aceștia urmând să profeseze în diferite domenii, în funcție de specializările pe care și le-au ales la începutul studiilor, în urmă cu 3-6 ani.

Președintele României, d-l Klaus Werner Iohannis a transmis un mesaj special Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș și absolvenților promoției UMF70,  prin d-na Consilier de Stat, conf. dr. Diana Păun care a participat la această festivitate, la invitația conducerii Universității.

În contextul provocărilor cu care se confruntă România și al perspectivelor de viitor trebuie să menționez faptul că atât sănătatea, cât și educația se regăsesc între cele 11 teme naționale asumate ca priorități de politică publică de către Președintele României prin programul <<România lucrului bine făcut.>>...” (MESAJ PENTRU ABSOLVENȚI – Klaus Werner Iohannis)

Îi felicităm pe toți absolvenții și le mulțumim părinților care au avut încredere să îi trimită să studieze la Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș.