HR Hirschmann UMFST Targu Mures

O nouă ediție a Simpozionului național științific OSMDentis


Organizaţia Studeţească de Medicină Dentară (OSMD) a Facultății de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș organizează, în perioada 26  – 29 februarie 2020, o nouă ediție a Simpozionului național științific OSMDentis, un eveniment cu tradiție care se adresează Citește mai mult...

O studentă a Facultății de Medicină a fost desemnată coordonatoarea proiectului „Școli Curate 2.0” pentru județul Mureș


Anda Dilara Nicole Mețac, studentă la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, a fost desemnată coordonatoarea proiectului „Școli Curate 2.0” pentru județul Mureș (http://www.scolicurate.ro/). Prin acest proiect se dorește modernizarea educației printr-o finanțare transparentă și adecvată a Citește mai mult...

Anunț din partea Bibliotecii UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș


Biblioteca Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș anunță membrii comunității academice ca pot accesa, în perioada 13 ianuarie – 13 aprilie 2020, platformele Eureka Select și Ingenta Connect ale Editurii Bentham Science. Editura Bentham Science publică lucrări de înalt nivel în domeniul științific, Citește mai mult...

Workshop despre redactarea corectă a unui CV, cu specialiștii HR Hirschmann

Teodora Mindru Evenimente, Press, Studenti Lasă un comentariu   , ,

Foto Studenti Inginerie (9)Studenții Facultății de Inginerie din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș au participat marți, 26 martie 2019, la un workshop despre redactarea corectă a unui CV, pe care l-au susținut specialiștii HR Hirschmann Romania: Aniela Albu, Leader Dezvoltare, Flavia Straia, Responsabil Recrutare, Liviu Sărăcuț, Manager Resurse Umane.

Reporter: Ce ați transmis studenților?

Echipa HR Hirschmann Romania: Prin intermediul workshop-ului desfășurat în cursul zilei de marți, 26 martie 2019, am încercat să transmitem studenților cât de importantă este redactarea corectă a unui CV, acesta reprezentând cartea de vizită a candidatului și în aceeași măsură ne-am dorit să se înțeleagă câteva aspecte privind desfășurarea unui interviu de angajare.

Foto Studenti Inginerie (6)Reporter: Cum vi s-a părut activitatea și feedback-ul studenților?

Echipa HR Hirschmann Romania: Am apreciat interesul și implicarea studenților în activitatea practică. Au răspuns cu entuziasm la task-urile solicitate, iar creativitatea și-a făcut simțită prezența din plin. La final, le-am cerut câteva păreri studenților, pentru a afla cum li s-a părut toată experiența și dacă le-au fost utile informațiile pe care le-am transmis. Noi nu putem decât să ne bucurăm de feedback-ul pozitiv, a fost o plăcere să lucrăm cu acești tineri activi, interesați și pasionați. Le sugeram să fie optimiști, autentici și încrezători în forțele proprii. Le dorim succes la viitoarele interviuri și îi așteptăm cu drag și la workshop-urile următoare!

Foto Studenti Inginerie (5)Reporter: Ce activități au fost prevăzute? Ce au învățat studenții?

Echipa HR Hirschmann Romania: Programul s-a axat pe trei activități principale:

Tur de fabrică, activitate în care studenții au avut ocazia să cunoască domeniul de activitate, sistemul de producție, procesele, produsele realizate în cadrul Hirschmann Romania și metode de calitate.

Pregătirea și redactarea CV-ului, unde au fost trasate: obiectivul, structura CV-ului, personalizarea acestuia, elemente ce țin de estetică, greșeli de evitat. Au fost puse întrebări din partea studenților, la care echipa de HR a răspuns cu sinceritate, dezvăluindu-le secrete ale recruterilor.

Crearea CV-ului și susținerea interviului – aplicație practică: construirea CV-ului și adaptarea lui în funcție de jobul la care aplică, personalizarea CV-ului, sfaturi pentru interviul de angajare, aspecte ce țin de modul de prezentare a competențelor, limbajul trupului la interviu, metode eficiente de transmitere a mesajului, ținuta, atitudinea, emoțiile și transformarea lor în avantaj. S-a pus accent pe autenticitate în răspunsuri și atitudine, una dintre cheile succesului la un interviu.

„Studenții au fost încântați de informațiile obținute, au înțeles mult mai bine importanța acestor elemente în accesarea locului de muncă dorit și, de asemenea, și-au dezvoltat o parte dintre abilitățile soft, în special cele de comunicare și munca în echipă. Mulțumim întregii echipe de HR de la Hirschmann Roamania pentru toata implicarea și pentru ziua memorabilă oferită studenților”, a transmis șef lucrări dr. ing. Mihaela Bucur, de la Facultatea de Inginerie din cadrul UMFST Târgu Mureș.

Foto Studenti Inginerie (4)