festival studentesc

Ziua Europeană a Protecţiei Datelor va fi marcată printr-o conferință despre protecția și securitatea datelor personale în educația digitală


Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, Centrul de Studii de Drept European (CSDE), Centrul pentru protecția datelor al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș organizează, în data de 28 ianuarie 2020, în intervalul orar 10.00 – 13.00, conferința Citește mai mult...

UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș, centru regional pentru examenul DELF


Începând cu luna februarie a anului 2020, Facultatea de Ştiinţe şi Litere „Petru Maior” din cadrul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş este centru regional pentru examenul DELF, examen organizat împreună cu Institutul Francez din România şi Ministerul Educaţiei Naţionale. DELF-ul (Diplôme Elémentaire Citește mai mult...

Organizatorii UMFST Bike Days au anunțat data ediției a treia a concursului național de mountainbike


Organizatorii concursului național de mountainbike UMFST Bike Days au anunțat perioada în care se va desfășura cea de-a treia ediție a evenimentului. Competiția va avea loc în zilele de 30 și 31 mai 2020, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș. Astfel, în Citește mai mult...

World of Medifun

Blog UMFST Evenimente, Studenti Lasă un comentariu   , ,

Festivalul naţional studenţesc “MediFun” propune, în acest an, patru zile de distracţie, prin manifestările cultural-sportive care vor avea loc în cadrul evenimentului. În acest an, festivalul ajunge la ediţia a XVI-a şi se desfăşoară în 5-8 Mai. Organizatorii, Liga Studenţilor din Tîrgu-Mureş, estimează că în 2016 va există un număr mult mai mare de participanţi comparativ cu anii trecuţi.

Participanţii se organizează în echipe a câte 25 de participanţi activi din care 10 băieţi şi 10 fete. Numărul maxim de participanţi activi este de 30, echipe reprezentate de un nume, un steag, însemne distinctive, şi tricou-uniformă (care trebuie purtat pe tot parcursul evenimentului), conform instrucţiunilor primite de către organizatori. Pot participa studenţi din toate centrele universitare din ţară şi orice tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani”, se arată într-un comunicat de presă al Ligii Studenţilor Tîrgu-Mureş.

Echipele înscrise până la momentul de faţă sunt SPARTA, ALKOREEA NORD, ALKOREEA SUD, DIABEȚII, HIGH-CUI, PIRAŢII DE PE POKLOȘ, POKLOȘII PIRAȚSNERĂ, THE WALKING DRUNK, BURN IN HELL, IE şi BE, PANAMeA, ABSOLBEȚII şi TĂT. Dar dacă ai reuşit să îţi strângi echipa abia acum, nu e nicio problema. Mai poţi să o înscrii până în 4 mai, doar că taxa e de 40 RON/ persoană.

Echipele se vor angrena într-o competiţie unică în ţară cu probe diverse: sportive, culturale, sociale şi probe surpriză. În ceea ce priveşte probele sportive, acesteavor fi diferite şi vor acoperi o gama foarte largă de jocuri, printre care: fotbal masculin şi feminin, baschet, volei, tenis de câmp, tenis de masă, tenis cu piciorul, înot, jocuri pe calculator etc. Probele culturale vor fi axate pe dezvoltarea spiritului artistic al participanţilor prin concursuri de desen, cântat, actorie şi alte forme de exprimare artistică. Cele mai apreciate sunt însă probele surpriză, care pot fi organizate în orice moment din zi sau noapte şi sunt foarte variate, iar conţinutul lor nu este cunoscut de nimeni, exceptând un grup foarte restrâns de persoane, membri din echipa organizatorică, până în momentul desfăşurării acestora.

12814337_990112024401089_4361690409376301081_n

Chiar dacă mai sunt câteva zile până la Medifun, provocările au început deja, organizatorii pun la bătaie câteva premii pentru un norocos câştigător: “Punem la bătaie un tricou de organziator, un tricou cu Argatu cu autograf şi un six pack de bere celui/celei care îşi dau un update la poză de profil cu poză noastră (o poţi salva de pe link-ul acesta ) până în 25 Aprilie şi o păstrează până în 8 Mai + un comment la această postarea de pe facebook cu numele tău. Poza trebuie să fie publică şi păstrată până după Medifun. Premiul se acordă în dată de 8 mai, la party-ul de final.”

Pe parcursul evenimentului, accesul persoanelor care nu sunt înscrise în echipe, se va face contra cost, 50 lei/persoană pentru toată durata evenimentului sau 15 lei/persoană/zi. Nu în ultimul rând dorim să menţionăm confirmarea concertului Argatu în cadrul Medifun. Cunoaştem despre existenţa încă unei formaţii care îşi va face apariţia, dar organizatorii vor să păstreze surpriză.

Vlad Vunvulea – voluntar blog.umftgm.ro

 


Vine MediFUUUUUN!

Blog UMFST Evenimente Lasă un comentariu   , , , , , , , ,

 

11665543_870900866322206_7535161441050326436_nAnul acesta festivalul studenţesc „MediFUN” împlineşte 15 ani şi se va desfăşura pe o perioadă de 5 zile, respectiv 22-26 iulie 2015, sub egida UMF70. Este unul din cele mai importante evenimente care au loc anual, pe perioada verii şi este organizat de Liga Studenţilor din Tîrgu Mureş.

Fiind un festival care se petrece o singură dată pe an este foarte aşteptat de studenţii Universității de Medicină și Farmacie Tîrgu Mureș. După o sesiune grea şi o practică solicitantă, gândul la Medifun stârneşte zâmbetul pe buzele celor care vor să se distreze. Pentru că distracţia nu caracterizează doar studenţii, la festival participă şi persoane din afara universităţii noastre, inclusiv rezidenţi şi medici, persoane din alte oraşe sau chiar alte ţări.

Tema din acest an este „Medifun baby” iar locaţia nu depăşeşte hotarele oraşului nostru. Echipele înscrise vor avea parte de numeroase probe în care participanţilor li se va testa spiritul de echipă, inteligenţa, imaginaţia, forţa şi competenţele sportive pe care le dobândesc. Acestea vor începe deja din prima seară şi se vor desfăşura până sâmbătă. Vor fi concepute în aşa fel încât să fie cât mai interesante şi atractive şi să asigure distracţia pe timpul zilei.

Partea de distracţie se va amplifica cu mult pe parcursul nopţii deoarece festivalul va găzdui în acest an două concerte susţinute de Viţa de Vie (al căror piesă „Basul şi cu toba mare” a fost imnul Medifun 2014) şi ROA!!! După concerte, DJ Shiver va mixa piesele momentului iar petrecerea în aer liber va dura până dimineaţa.

Cei care participă fie ca voluntar, fie ca participant în fiecare an la festival, ştiu ce înseamnă spiritul Medifun. Nu este doar un eveniment, care vine şi trece. Este un sentiment: ştii că a venit vara, vrei să te distrezi, să cunoşti oameni, să îţi faci prieteni noi, să experimentezi, să asculţi muzică bună, să stai la soare într-un hamac sau întins pe iarbă şi să te simţi LIBER! Ce poate fi mai plăcut de atât?

Ce este şi mai frumos, e că acest sentiment nu dispare de pe un an pe altul şi amintirile celor 5 zile rămân întipărite în memoria multora, ceea ce face ca acest festival să „prindă viaţă” din nou şi din nou.

Sperăm şi garantăm că această ediţie „aniversară” a Medifun-ului va fi una specială şi distracţia va fi la cote maxime. E nevoie doar de participanţi plini de entuziasm care sunt pregătiţi pentru provocările care vor urma şi abia aşteaptă să „simtă” ce înseamnă cu adevărat Medifun. Dacă eşti şi TU pregătit, te aşteptăm!

Let there be MADNESS!