Facultatea de Economie si Drept UMFST Targu Mures

„Școala de vară - Perspective Locale asupra Securității Naționale” – o experiență departe de limita visului!


Acum că mă gândesc, „Școala de vară - Perspective Locale asupra Securității Naționale” a însemnat o pauză de la învățatul pentru licență și completarea unui simplu formular, fără foarte multe detalii, apărut pe un grup studențesc, din care îmi amintesc: escaladat, unitate militară și Cheile Turzii. Cuvinte care nu Citește mai mult...

Festivitatea de absolvire a UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș. Promoția 2019, sub semnul generos al internaționalizării academice


Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș organizează vineri, 26 iulie 2019, începând cu ora 17.00, la Stadionul Municipal din Târgu Mureș, festivitatea de absolvire a promoției 2019. Promoția 2019 a UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș stă sub semnul generos al internaționalizării Citește mai mult...

Școala de vară – Perspective locale asupra securității naționale


În perioada 11 – 12 iulie 2019, a avut loc „Școala de vară – Perspective locale asupra securității naționale”, activitate care a reprezentat unul din proiectele de colaborare dintre Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale(CFOS) și Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureș. Evenimentul s-a adresat, în Citește mai mult...

Dublu eveniment în domeniul protecției datelor, la Facultatea de Economie și Drept

Teodora Mindru Evenimente, Press, Studenti Lasă un comentariu   , ,

Foto 2 eveniment protectia datelorAstăzi, 14 iunie 2019, la Facultatea de Economie și Drept din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș, se desfășoară două evenimente:

✔ Competiția „Papiu Ilarian Data Protection Moot”, la finalul căreia se va desemna cel mai bun responsabil cu protecția datelor

✔ Conferința „Provocări naționale și internaționale în domeniul Regulamentului General privind Protecția Datelor”, ediția a IV-a

Ambele activități sunt organizate sub egida Centrului pentru Protecția Datelor din cadrul Facultății de Economie și Drept, în parteneriat cu asociația SOROCAPP și compania Wolters Kluwer.

Detalii despre cele două evenimente se pot citi aici. Foto 1 eveniment protectia datelor

Foto 3 eveniment protectia datelor


Workshop despre implementarea politicii monetare, la Facultatea de Economie și Drept

Teodora Mindru Evenimente, Press, Studenti Lasă un comentariu   , ,

1 Foto workhop Economie si DreptDepartamentul de Management-Economie din cadrul Facultăţii de Economie şi Drept a UMFST Târgu Mureş, în parteneriat cu Banca Naţională a României, a organizat marți, 14 mai 2019, în Aula „Tudor Drăganu”, workshop-ul cu tema „Implementarea politicii monetare“.

Evenimentul s-a desfăşurat sub genericul „BNR – zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti”, cu participarea directorului Agenţiei BNR Mureş, Maria Dornean, şi a lui Peter Bologh, referent de specialitate în cadrul Agenţiei BNR Mureş.

„Un aport deosebit în cadrul evenimentului l-a avut lector Amalia Fugaru, consultant strategie BNR, care a prezentat studenţilor, într-un mod interactiv şi atractiv, importanţa politicii monetare şi principalele instrumente utilizate de către BNR în vederea atingerii obiectivului său fundamental, respectiv asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor”, a transmis prof. univ. dr. habil. Emilia Herman.2 Foto workshop Economie si Drept


Metode creative pentru educaţia antreprenorială, la UMFST Târgu Mureș

Teodora Mindru Evenimente, Press, Studenti Lasă un comentariu   , , , ,

UMFST Targu Mures Economie si DreptDepartamentul de Management-Economie din cadrul Facultății de Economie și Drept a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș a organizat, în perioada 12-18 noiembrie 2018, cu prilejul Săptămânii Globale a Antreprenoriatului, seria de evenimente „Drumul spre succes în antreprenoriat”, ediția a IV-a.

Având în vedere preocupările constante ale departamentului în acest domeniu, ne-am propus ca prin evenimentele organizate şi în acest an să oferim studenţilor oportunități de a cunoaşte antreprenori de succes care să-i inspire în inițiativele antreprenoriale, de a se implica în activități de utilizare a unor tehnici creative de dezvoltare a gândirii antreprenoriale, de a participa la concursuri de idei și proiecte antreprenoriale și de a se informa cu privire la sursele de finanțare a afacerilor antreprenoriale. Practic, am utilizat metode alternative de educație antreprenorială, cu scopul de a crește gradul de atractivitate al acestei teme pentru studenți.

Antreprenori de succes în fața studenților
Evenimentele desfășurate luni, 12 noiembrie 2018, și miercuri, 14 noiembrie 2018, au adus în fața studenților tineri antreprenori (Horațiu Marton și Marius Mare – Crown Coffee To Go Târgu Mureș, și Narcis Păvălașcu – Păvălașcu Risk Consultants SRL București), care le-au dezvăluit din secretele antreprenoriatului de succes: să crezi în ideea ta, să fii pasionat și optimist, să ai încredere că se poate inova pe o piață în creștere așa cum este cea din România, să-ți dorești să fii cel mai bun. Evenimentele au fost organizate de către doamnele conf. dr. Mihaela Kardos și conf. dr. habil. Rozalia Gabor.

Metode creative pentru educaţia antreprenorială
Marți, 13 noiembrie 2018, sub coordonarea doamnelor conf. dr. Daniela Ștefănescu și lector dr. Lia-Codrina Conțiu, studenții au avut ocazia să cunoască activitățile proiectului Erasmus+ CREATOR de educație antreprenorială în care este implicată universitatea și să aplice tehnica de gândire creativă SCAMPER pentru a propune idei inovative, care pot face obiectul unor viitoare afaceri antreprenoriale.

Oportunități de finanțare pentru antreprenori
Având în vedere faptul că finanțarea este un aspect esențial pentru transformarea ideilor antreprenoriale în afaceri de succes, miercuri, 14 noiembrie 2018, Șeful Agenției pentru IMM-uri, Atragere de Investiții si Promovarea Exportului Mureș, domnul Török Csaba, a răspuns invitației doamnei lector dr. Angela On și a prezentat studenților oportunitățile de finanțare guvernamentale prin Programul START UP NATION.

Concurs de proiecte antreprenoriale
Societatea Antreprenorială Studenţească a UMFST Târgu Mureș, coordonată de către domnul conf. dr. Liviu Ciucan-Rusu, a lansat concursul InnOvation Night, un concurs de idei antreprenoriale pentru studenți, care vizează propuneri de activități studențești în universitate și pentru promovarea brandului UMFST Târgu Mureș. Concursul va avea loc în data de 14 decembrie 2018, în cadrul Zilelor UMFST Târgu Mureș.

Conf. dr. Mihaela Kardos
Director Departament de Management – Economie


Săptămâna Globală a Antreprenoriatului la UMFST Târgu Mureș: educație antreprenorială, antreprenori de succes și posibilități de finanțare

Teodora Mindru Evenimente, Studenti Lasă un comentariu   , ,

StudentiDepartamentul de Management-Economie al Facultății de Economie și Drept din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș organizează, în perioada 12 – 18 noiembrie 2018,  cu prilejul Săptămânii Globale a Antreprenoriatului, seria de evenimente: Drumul spre succes în antreprenoriat, ediția a IV-a. Evenimentele vor avea loc la Facultatea de Economie și Drept (str. Livezeni, nr. 69).

„Săptămâna Globală a Antreprenoriatului se sărbătorește anual în a treia săptămână a lunii noiembrie în peste 170 de țări și se dorește a fi o platformă globală care are ca scop promovarea conceptelor și ideilor de antreprenoriat. Având în vedere preocupările constante ale departamentului în acest domeniu, ne propunem ca prin evenimentele organizate și în acest an să oferim studenților oportunitatea de a cunoaște antreprenori de succes, de a afla despre posibilitățile de finanțare a afacerilor antreprenoriale și de a se implica în proiecte și concursuri de educație antreprenorială”, a precizat conf. dr. Mihaela Kardos, directorul Departamentului de Management-Economie.

Programul evenimentelor:

Luni, 12 noiembrie 2018, ora 11.00, sala C26: Povestea unor tineri antreprenori

Invitați: Marius Mare și Horațiu Marton – CROWN COFFEE TO GO

Responsabil: conf. dr. Mihaela Kardos

Marți, 13 noiembrie 2018, ora 10.00, sala C25: CREATOR – proiect ERASMUS+. Metode creative pentru educația antreprenorială

Responsabil: conf. dr. Daniela Ștefănescu, lector dr. Lia-Codrina Conțiu

Miercuri, 14 noiembrie 2018, ora 10.00, sala C12: Antreprenoriat în servicii

Invitat: drd. Narcis Păvălașcu  – Păvălașcu Risk Consultants SRL București

Responsabil: conf. dr. Rozalia Gabor

Miercuri, 14 noiembrie 2018, ora 13.00, sala C32: Prezentarea Programului START-UP NATION 2018

Invitat: Török Csaba, șeful Agenției pentru IMM-uri, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului Mureș

Responsabil: lector dr. Angela On

Joi, 15 noiembrie, ora 10.00, Aula „Tudor Drăganu”: Lansarea conceptului „Innovation Night” by SAS (Societatea Antreprenorială Studențească UMFST)

Responsabil: conf. dr. Liviu Ciucan-Rusu