Conferinta Doctoranzilor si Tinerilor Doctori

Apel la donarea de sânge


Organizația ESTIEM Mureş, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, organizează joi, 24 octombrie 2019, a doua ediție a campaniei „Fii erou!” sub sloganul „Not all heroes wear capes”. În prima parte a zilei, începând cu ora 7.00, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Târgu Mureş, împreună cu studenți și Citește mai mult...

Student Go Pro. Pregătirea universitară, prim pas spre cariera profesională


Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș organizează joi, 24 octombrie 2019, începând cu ora 10.00, în Aula Magna (str. Nicolae Iorga, nr.1), workshop-ul „Student Go Pro. Pregătirea universitară, prim pas spre cariera profesională”. Evenimentul reprezintă un cadru de întâlnire cu reprezentanți ai mediului Citește mai mult...

Prof. univ. dr. Tiberiu Bățagă, noul președinte al Societății Române de Ortopedie și Traumatologie


Prof. univ. dr. Tiberiu Bățagă este noul președinte al Societății Române de Ortopedie și Traumatologie (SOROT) pentru perioada 2019-2021. Desemnarea acestuia a avut loc cu ocazia celui de-al XVIII-lea Congres Național de Ortopedie și Traumatologie. „Prioritatea societăţii noastre este dezvoltarea, creşterea şi găsirea strategiilor corespunzătoare pentru anii următori. Astfel, vom Citește mai mult...

FOTO: Școala Doctorală, inima cercetării într-o universitate

Teodora Mindru Evenimente, Press, Studenti Lasă un comentariu   ,

DoctoranziŞcoala Doctorală din cadrul Instituției Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat a Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureș a organizat marți, 11 decembrie 2018, cea de-a 11-a ediţie a Conferinţei Doctoranzilor şi Tinerilor Doctori, prilej cu care au fost prezentate teme de actualitate din domeniile: medicină, medicină dentară, farmacie, filologie, istorie, informatică, inginerie şi management. Totodată, au fost premiați doctoranzii care au publicat articole științifice în reviste cotate cu factor de impact.

Deschiderea festivă a manifestării a avut loc în prezența: prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMFST Târgu Mureș, prof. univ. dr. Rodica Bălașa, directorul Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat (CSUD) al IOSUD, prof. univ. dr. Iulian Boldea, director adjunct al Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat, prof. univ. dr. Lucian Pușcașiu, directorul Consiliului Școlii Doctorale (CSD), prof. univ. dr. Szilagyi Tibor, membru CSUD, prof. univ. dr. Ion Pop, membru al Academiei Române, a invitaților din străinătate, a cadrelor didactice, precum și în prezența studenților.

Doctoranzi 2În cadrul IOSUD UMFST există două școli doctorale, Școala Doctorală de Medicină și Farmacie și Școala Doctorală de Litere, Științe Umaniste și Aplicate, cu șapte domenii de doctorat acreditate (medicină, medicină dentară, farmacie, filologie, istorie, informatică, inginerie și management). Există un număr de 93 de conducători de doctorat și peste 320 de doctoranzi.

„În acest an, sub Instituția Școlii Doctorale a Universității sunt două școli doctorale care au apărut în urma unirii Universității de Medicină și Farmacie cu Universitatea „Petru Maior”. Astfel, instituția noastră cuprinde șapte domenii de doctorat, 93 de conducători de doctorat, peste 320 de studenți doctoranzi, fapt care nu poate decât să ne bucure, să ne umple de mândrie și să ne determine să devenim mai activi și mai muncitori. Totodată, numărul și calitatea rezumatelor trimise la Conferința din acest an sunt net superioare față de edițiile anterioare”, a transmis prof. univ. dr. Rodica Bălaşa.

Doctoranzi 3„Într-o universitate, calitatea unei școli doctorale reflectă calitatea și nivelul universității respective. Lucrurile bune care se întâmplă acolo au impact asupra întregii universități, pentru că școala doctorală cu tot ceea ce înseamnă ea trebuie să fie inima cercetării într-o universitate și într-un context internațional care pune preț pe vizibilitatea științifică și pe onestitatea acesteia, cu siguranță atenția noastră în acest domeniu trebuie să fie extrem de bine dimensionată. În acest moment, misiunea noastră este mai complexă decât era înainte. Dacă până nu demult, când vorbeam de școala doctorală, ne refeream la studenții acesteia, astăzi, când procesul de abilitare care conferă dreptul de a conduce un doctorat se derulează tot prin Școala Doctorală, răspunderea noastră este dublată, fiindcă studenții doctoranzi buni și performanți nu pot să apară dacă nu au conducători pe măsură. Având în vedere cele două motive, politica noastră a fost de a ridica și de a păstra standardele ridicate pentru doctoranzi și pentru cei care aspiră să devină conducători de doctorat, pentru că ne gândim cum va arăta Școala Doctorală peste câțiva ani. Școala Doctorală este izvorul cel mai puternic de resursă științifică de calitate pe care Universitatea îl are”, a transmis, în deschiderea Conferinței, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMFST Târgu Mureș.

_MG_0078Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei a anunțat că una dintre cele mai importante provocări ale anului 2019 se referă la evaluarea instituțională a tuturor școlilor doctorale din România, inclusiv a Școlii Doctorale a UMFST.

„O evaluare instituțională corectă pune o marcă mai bună sau mai puțin bună pe ceea ce se întâmplă în acea școală doctorală. De aceea, Școala Doctorală, cu sprijinul Unversității, va începe procesul de pregătire pentru această evaluare, care înseamnă o analiză foarte atentă a ceea ce s-a întâmplat până acum în Școala Doctorală. Speranța mea este de natură pozitivă, cred că lucrurile sunt bine conturate și procedurile de lucru sunt corecte, astfel încât nu am emoții în ceea ce privește evaluarea Școlii Doctorale”, a arătat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.

_MG_0123

_MG_0079

_MG_0080_MG_0084

_MG_0065