cardio network

Masă rotundă dedicată cadrelor didactice care predau limba și literatura engleză în cadrul UMFST Târgu Mureș


Departamentul de Filologie al Facultății de Științe și Litere organizează, în data de 27 martie 2019, masa rotundă cu tema „English for Specific Purposes vs. General English”, la care sunt invitate să participe cadrele didactice universitare care predau cursuri de limba și literatura engleză în cadrul UMFST Târgu Mureș. Întâlnirea, Citește mai mult...

Lansare de carte la UMFST Târgu Mureș


Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș va găzdui vineri, 22 martie 2019, începând cu ora 12.00, evenimentul de lansare a volumului 23 din cadrul Colecției „Profesioniștii noștri”, apărut la Editura Eurocarpatica. Volumul este dedicat profesorului universitar, doctor în drept, avocat de renume şi publicist Ioan Sabău-Pop. Citește mai mult...

Prezentarea Raportului anual al Rectorului UMFST Târgu Mureș


Prezentarea Raportului anual al Rectorului privind starea Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș în anul 2018 are loc astăzi, 20 martie 2019, începând cu ora 13.00, în Amfiteatrul Facultății de Medicină Dentară, în cadrul unei ședinței publice a Senatului UMFST Târgu Citește mai mult...

CardioNET 2016

blogumf Academic, Interviuri Lasă un comentariu   , ,

Pe parcursul săptămânii trecute, în perioada 21-25 Iunie, a avut loc cea de-a XVI-a ediţie a confeinţei de cardiologie cu participare internaţională, CardioNet. Organizată  de Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, Societatea Română de Cardiologie,  Societatea Maghiară de Cardiologie şi Cemtrul Medical Cardio Med, în colaborare cu Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor, Casa de Asigurări de Sănătate şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg.Mureş, manifestare la care au participat numeroşi specialişti de renume  internaţional din mai multe ţări europene (Austria, Cehia, Franţa, Marea Britanie, Olanda,  Ungaria, Elveţia). Cu ocazia acestui congres a avut loc şi lansarea unei noi reviste medicale  destinată medicinii interdisciplinare (Journal of Interdisciplinary Medicine).

13466038_1732610257027564_3452962218885382912_n

Lucrările conferinţei au fost suţinute în Amfiteatrul I al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, focalizându-se asupra progreselor actuale în domeniul imagisticii cardiace, electrofiziologiei, sindroamelor coronariene acute şi noilor ghiduri europene în diagnosticul şi tratamentul bolilor cardiovasculare. Un rol aparte a revenit şi abordării interdisciplinare a multiplelor afecţiuni din patologii conexe, precum şi iniţierii Registrelor de Insuficienţă Cardiacă şi de Boli Arteriale Periferice, similare Registrului Regional de Infarct.
Cele două registre vor fi implementate în perioada următoare printr-un sistem informatic. „Medicii de familie au fost foarte încântaţi de iniţierea acestor două registre, pentru că rezolvă două probleme foarte spinoase pentru medicina de familie, şi anume pacientul arteriopat şi pacientul cu insuficienţă cardiacă a căror incidenţă şi a căror număr de pacienţi este tot mai mare, în condiţiile în care boala începe să diagnosticată precoce. Medicii de familie au fost încântaţi de iniţiativa noastră, mai ales că ne-au şi propus în mod clar o implementare a acestor registre printr-un sistem informatic, deci pe internet, pe baza unui username şi a unei parole, prin care ei să aibă acces la baza de date şi să-şi poată manageria pacientul într-un mod optim. Registrele vor începe în cel mai scurt timp pe adresa www.cardionetwork.ro, unde vor apărea două registre separate, cel de Arteriopatie şi de Insuficienţă Cardiacă. Medicul de familie care are un astfel de pacient în subordine trebuie doar să introducă minimele date de care are nevoie ca să fie centralizate, după care, în măsura în care severitatea cazurilor impune, vor fi direct programaţi pentru continuarea investigaţiilor în spital pentru arteriografie, respectiv pentru celelalte investigaţii pentru insuficienţă cardiacă. În cadrul mesei rotunde cu medicii de familie, au fost iniţiate aceste două registre şi a fost prezentat modul în care vor putea fi accesate de către medicul practician din teritoriu şi modul în care aceşti pacienţi pot să ajungă pe o filieră directă, să fie rezolvaţi la standarde europene”, a declarat Prof. Univ. Dr. Monica Chiţu, medic primar cardiolog, membru în Comitetul de Organizare „CardioNET”.

13495319_1732610273694229_7378033698056053054_n
Preşedintele Conferinţei Naţionale de Cardiologie cu participare internaţională „CardioNET”, Prof. Dr. Habil. Imre Benedek, a declarat joi, 23 iunie, în timpul ceremoniei de deschidere a manifestării, că succesul Conferinţei de Cardiologie se datorează echipei dedicate şi muncitoare, care a dat dovadă de-a lungul celor 16 ediţii de perseverenţă şi multă ambiţie. Profesorul Imre Benedek a arătat că pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare beneficiază la Târgu-Mureş de cele mai noi şi revoluţionare terapii, ce sunt oferite şi de clinicile de top din Europa. Totodată, acesta a susţinut că în programul manifestării se regăseşte tot ceea ce este actual la nivel mondial.

Suntem mândri de performanţele comitetului medical tîrgumureşean şi suntem siguri că următoarea ediţie ne va aduce mai multe descoperiri şi inovaţii în domeniul medical.

Vlad Vunvulea – blog.umftgm.ro