camine umf tirgu mures

Caravana UMFST Târgu Mureș va ajunge la 40 de licee din întreaga țară


Caravana Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș va porni la drum și va ajunge, în perioada octombrie – noiembrie 2019, la 40 de licee din întreaga țară aflate în medii defavorizate, în mediul rural, precum și în localități sub 10.000 de locuitori. Scopul Citește mai mult...

Seminar de orientare profesională pentru studenți


Asociația Amicus din Târgu Mureș organizează miercuri, 16 octombrie 2019, începând cu ora 20.00, în sala 2 a Universității, seminarul de orientare profesională „După facultate, încotro?”, pe care îl va susține psihologul doctor Cosmin Popa, specialist în psihologie clinică și psihoterapie cognitiv-comportamentală, șef de lucrări și coordonator al Departamentului Citește mai mult...

Invitat de la Universitatea din Birjand, Iran, prelegere la Facultatea de Științe și Litere „Petru Maior”


Facultatea de Științe și Litere „Petru Maior” din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș organizează luni, 14 octombrie 2019, în intervalul orar 12:10 – 14:00, în sala R39 (str. Nicolae Iorga, nr. 1), prelegerea cu tema ”TEACHER APPRAISAL AND ACCOUNTABILITY: QUESTIONING Citește mai mult...

Repartizarea studenţilor în căminele studenţeşti pentru anul universitar 2017/2018

Teodora Mindru Studenti Lasă un comentariu   , , ,

umfUniversitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș a publicat tabelul nominal care cuprinde repartizarea studenţilor în căminele studenţeşti pentru anul universitar 2017/2018 conform „Regulamentului de organizare şi funcţionare a căminelor studenţeşti” şi a „Metodologiei cazării studenţilor în căminele studenţeşti”. Tabelul este disponibil AICI.

 PROGRAMUL CENTRULUI DE CAZARE:

20 – 23 septembrie 2017,  între orele 08,00 – 14,00 – eliberarea legitimaţiilor de cămin,

24 septembrie 2017,  între orele 12,00 – 14,00  – redistribuirea locurilor de cazare.

CENTRUL DE CAZARE – Tîrgu Mureş, str. Nicolae Grigorescu nr. 17 şi 15.

Pentru Căminele studenţeşti nr. 1 şi 3, legitimațiile se eliberează la Căminul studenţesc nr. 1,

Pentru Căminele studenţeşti nr. 2 şi 5, legitimațiile se eliberează la Căminul studenţesc nr. 2.

Studenţii vor avea la cazare:

            – Cartea de identitate sau paşaportul,

            – studenţii cu părinte ,,cadru didactic şi didactic auxiliar activ, pensionat sau decedat” vor prezenta o adeverinţă în original, conform Legii nr. 140/12.07.2016 pentru modificarea art. 277 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011.

Studenţii care nu promovează anul de studiu îşi pot pierde locul de cazare distribuit, ulterior postării pe site-ul universităţii a repartizării studenţilor în căminele studenţeşti.

Studenţii care nu se pot prezenta în programul Centrului de cazare vor anunţa întârzierea până la data de 23.09.2017 ora 14,00 prin e-mail la adresa cazare.online@umftgm.ro

Studenţii care renunţă la locul repartizat în căminele studenţeşti vor transmite prin e-mail cazare.online@umftgm.ro cererea de renunţare la locul repartizat în căminele studenţeşti (descărcaţi aici), până la data de 18.09.2017 ora 14,00.

Studenţii care nu au obţinut un loc de cazare şi doresc să intre în redistribuirea locurilor rămase neocupate, vor solicita acest lucru prin e-mail la cazare.online@umftgm.ro cu menţionarea: nume prenume, anul de studiu, specializarea și numărul de telefon pentru contact, până la data de 18.09.2017 ora 14,00.

Studenţii care nu şi-au depus cerere de cazare online (după sesiunea din vara respectiv dupa admitere) şi doresc să intre în redistribuirea locurilor rămase neocupate, vor solicita acest lucru prin PLATFORMA DE CAZARE ONLINE ,,cazare.umftgm.ro,, în perioada 12.09.2017 ora 08,00 – 13.09.2017 ora 14,00.

Redistribuirea locurilor neocupate, pentru studenţii care nu au obţinut un loc de cazare, se va efectua în data de 24.09.2017 după ora 12,00 în Centrul de cazare.

Contestaţiile se pot depune până la data de 12.09.2016 ora 15,00 pe adresa de e-mail cazare.online@umftgm.ro. Acestea vor cuprinde: numele prenumele, anul de studiu şi specializarea.

Repartizarea studenţilor la căminele studenţeşti pentru anul universitar 2017/2018 va fi afişată pe site-ul https://www.umftgm.ro/universitate/directia-administrativa/serviciul-social/camine-studentesti/repartizarea-studentilor-in-camin.html până cel târziu 15 septembrie 2017,  fiind însoţit de programul centrului de cazare şi de alte informaţii importante pentru cei care nu au obţinut un loc de cazare sau nu au reuşit să-şi depună cerere de cazare în platforma de cazare online.