anual

#CompanyHour: Educație financiară pentru studenți „Primii pași pe bursă ai investitorului inteligent”


Facultatea de Economie și Drept din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș va găzdui marți, 21 mai 2019, începând cu orele 11.00, în sala C23, o întâlnire cu reprezentanții Bursei de Valori București și ai firmei de investiții Goldring SA din Târgu Mureș. Cu prilejul Citește mai mult...

Peste 700 de elevi s-au înscris la simularea examenului de admitere la UMFST Târgu Mureș


Peste 700 de elevi din toată țara s-au înscris la simularea examenului de admitere la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș, care va avea loc duminică, 19 mai 2019. Organizată de Liga Studenților din Târgu Mureș și UMFST Târgu Mureș, simularea are scopul de a-i ajuta Citește mai mult...

Proiectul „University to Business – U2B UMFST”, lansat în cadrul evenimentului „Față în față cu angajatorii”


Peste 300 de studenți la Inginerie, Informatică, Economie și Drept și peste 30 de companii au participat joi, 16 mai 2019, la ediția cu numărul șase a evenimentului „Față în față cu angajatorii”, organizat cu scopul de a crea un cadru de întâlnire și interacțiune a viitorilor absolvenţi cu Citește mai mult...

Raportul anual al rectorului privind starea Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mures.

blogumf Academic Lasă un comentariu   , , , , , ,

rector Leonard AzamfireiÎn data de 5 Martie 2015, la ora 14 a avut loc ședința anuală convocată de rectorul Universității, prof. Dr. Leonard Azamfirei, privind starea Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș. Alaturi de corpul didactic al Universității ne-au onorat cu prezența ministrul învățământului Sorin Câmpeanu și secretarul de stat al Ministerului Educației Naționale Gigel Paraschiv.
“Este o ocazie de bilanț, dar și de sărbătoare”, declară rectorul Universității. Întreaga prezentare nu a durat mai mult de o oră, fiecare investiție și decizie fiind justificată și explicate cu ajutorul datelor statistice. Spre exemplu, referitor la numărul de elevi înscriși la admitere:”Este cea mai mare concurență din anul 1990 încoace”. Deasemenea se remarcă o creștere a articolelor in extenso, cu 66% mai mare față de 2012, o creștere a lucrărilor publicate în rezumat cu 94% față de 2012, respectiv o creștere cu 170% a numărului de cărți publicate față de 2012.
Alte modificări importante privesc studenții facultăților cu durată de 3-4 ani, pentru care ultimul semestru a fost decis să fie semestru de practică.
Printre noutăți, putem aminti centrul de cercetare medicală și farmaceutică, aflat la momentul actual în construcție, dar care este preconizat să fie funcțional în Noiembrie 2015. În aceeasi situație este și clădirea Facultății de Farmacie care își va aștepta studenții în luna Noiembrie al acestui an.
Platforma de E-Learning, lansată anul acest Universitar este o pagină care facilitează accesul la documentele și informațiile specifice univesrității, la raportele oficiale, la sistemul de plăți online sau la librăria online UMF. Platforma digital poate fii accesată pe următorul link www.umftgm.ro/e-umf.html .
Cu ocazia aniversării a 70 de ani de UMF Tîrgu Mureș anul acesta sunt planificate o mulțime de eveniment de-a lungul anului, spre exemplu “Capsula timpului”, “Congresul Internțional Marisiensis”, “Medisim 2015” sau “Zilele regalității la UMF”. Detalii despre aceste evenimente și calendarul complet poate fii accesat pe pagina www.70.umftgm.ro
În concluzie anul 2014 a fost plin de reușite și de progrese, atât din partea corpului didactic, al conducerii Universității, cât și din partea studenților. Așteptările pentru 2015 sunt acum mult mai mari, dar nu imposibile.

Vlad Vunvulea- voluntar blog.umftgm.ro