Studenți din cinci centre universitare, într-un schimb de experiență la UMF Tîrgu Mureș

Teodora Mindru Studenti Lasă un comentariu   , ,

InterFarmaCel mai îndrăgit program de mobilitate studențească, InterFarma, se desfășoară, săptămâna aceasta, la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș.

InterFarma constă într-un schimb interuniversitar ce are drept scop atât îmbunătăţirea contactelor între studenţii Facultăţilor de Farmacie din țară, cât şi schimbul de experienţă între facultăţi, în termeni de programă analitică şi mod de lucru. Programul este organizat de Federația Asociațiilor Studențești din România, în colaborare cu Asociația Studenților Farmaciști (ASF) din Tîrgu Mureș.

Un număr de 13 studenți din București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Oradea se află la Tîrgu Mureș și participă la cursuri și lucrări practice, având astfel posibilitatea de a descoperi modul în care învață studenții de la Facultatea de Farmacie din cadrul UMF Tîrgu Mureș. De la UMF Tîrgu Mureș au plecat în alte centre universitare 16 studenți farmaciști.

„InterFarma este un program de mobilități studențești desfășurat sub egida Federației Asociațiilor Studențești din România, ce are drept scop atât îmbunătățirea contactelor între studenții farmaciști, cât și schimbul de experientă între facultăti, în termeni de programă analitică și mod de lucru. Timp de o săptămană, studenții participă la cursuri, lucrări practice și activități sociale. Toamnă aceasta, în centrul nostru au sosit 13 participanți din Oradea, Cluj-Napoca, Timișoara, București și Iași. Din centrul nostru au plecat 16 studenți”, a precizat Roxana Ioana Neagoe, președintele ASF.

Adaugă un comment