Rectorul UMF Tîrgu Mureș, mesaj pentru studenți: „Decizia de a absorbi UPM nu afectează în niciun fel statutul și parcursul vostru profesional de studenți ai UMF”

Teodora Mindru Press, Studenti Lasă un comentariu   , , ,

azamfirei leonardRectorul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei, a transmis astăzi, 19 aprilie 2018, un mesaj studenților UMF Tîrgu Mureș, ca urmare a deciziei de absorbție a Universității „Petru Maior” din Tîrgu Mureș.

Senatul UMF Tîrgu Mureş a votat miercuri, 18 aprilie 2018, absorbţia Universităţii „Petru Maior”, iar noua instituţie, care se va numi Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST), va deveni o forţă în învăţământul superior din România, cu peste 10.000 de studenţi.

Redăm, în cele ce urmează, mesajul Rectorului UMF Tîrgu Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei.
„Dragi studenți, reiau mesajul transmis și la întâlnirea avută cu voi marți seara, mai ales pentru cei care nu ati fost prezenți.
Decizia senatului de a absorbi UPM nu afectează în niciun fel statutul și parcursul vostru profesional de studenți ai UMF. UMF-ul devine astfel mai puternic, cu posibilități de dezvoltare diferite și mult lărgite. Impactul absorbției este doar unul administrativ, voi urmând în continuare să vă desfășurați activitățile în cadrul facultăților de care apartineți ca și până acum. Completarea denumirii cu cele două noi atribute: științe și tehnologie, nu poate decât să dea o dimensiune suplimentară la ceva ce deja există. UMF este și va rămâne una dintre cele 6 UMF-uri din țară. UMF nu a murit, ci intră într-o altă ligă, superioară. Mulți alții cu care am vorbit, din alte zone, cred că este o decizie pe care și-ar dori-o și ei pentru că acesta este viitorul. Abordați acest eveniment cu rațiune, privind mai ales la viitor. Nu lăsați emoțiile să vă copleșească deciziile.
Cred că ar trebui să aveți motive de bucurie și de mândrie pentru că în multe lucruri am fost deschizători de drumuri. Și vom fi în continuare.
Priviți cu încredere ceea ce acum se întâmplă pentru că împreună, noi și voi, vom face o universitate unică de care cândva veți fi mândri.
Dacă veți considera că doriți o extindere a dialogului pe această temă, conducerea Universității este deschisă oricând, cum de altfel a fost și la ședința de senat de miercuri când a acceptat propunerile voastre de modificare a accesului la reexaminări.
Fac apel la voi pentru a continua parteneriatul în care credem fiecare!”

Adaugă un comment