Let’s fight obesity!

blogumf Evenimente, Studenti Lasă un comentariu   , , , ,

Fugi de obezitateÎn cadrul Departamentului de Sănătate Publică (SCOPH) al Ligii Studenților a avut loc pe data de 5 Martie, conferinţa intitulată „Ai grijă de sănătate şi fugi de obezitate!” sub coordonarea studentei Elena Păstrămoiu. Aceasta a avut loc în Aula Mare a Facultăţii de Medicină Dentară, invitatele de seamă fiind reprezentate de Preşedintele Asociaţiei de Nutriţie şi Dietetică Dr. Florina Ruţa, respectiv dieteticiana Victoria Rus.

Prezentarea a „acoperit” o mulţime de aspecte legate de obezitate, alimente care trebuie sau nu trebuie consumate, textul fiind combinat cu poze reprezentative. Termenul de obezitate a fost comparat cu o „bombă cu ceas” fiind una dintre cele mai importante probleme din ziua de astăzi. S-a încercat transmiterea a cât mai multor informaţii, fiind descrise impactul şi factorii de risc ai obezităţii, consilierea nutriţională având o importanţă majoră în managementul bolii.

În continuare, au fost înşirate tipurile de dietă cu accentuarea conştientizării şi propunerii unei ţinte REALISTE în ceea ce priveşte scăderea în greutate ( 5-15% în 6 luni) cu menţiunea că „alimentaţia în obezitate nu trebuie privită ca o dietă sau ca o cură temporară” ci ca un stil de viaţă sănătos.

A doua parte a conferinţei a pus accentul pe obezitatea infantilă şi câteva aspecte legate de aceasta, cum ar fi: factorii de risc, efecte, plan terapeutic, regimuri de slăbire, principii de tratament, şi foarte important, exerciţiul fizic care trebuie să fie nelipsit.

Obezitatea este o problemă care are un impact negativ puternic asupra sănătăţii, de aceea trebuie recunoscută şi tratată corespunzător cât mai repede posibil!

Istvánfi Noémi Marta – voluntar blog.umftgm.ro

Adaugă un comment