Întrevedere între conducerea UMFST Târgu Mureș și conducerea Bosch

Teodora Mindru Evenimente, Press, Studenti Lasă un comentariu   ,

Bosch 1Conducerea Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș a avut o întrevedere joi, 22 noiembrie 2018, cu directorul general al unităţii de producţie Bosch din Blaj, Dirk Arnold.

În cadrul întâlnirii, s-a adus în discuție buna colaborare a companiei cu Facultatea de Inginerie din cadrul UMFST Târgu Mureș în privința stagiilor de practică pentru studenți și a evenimentelor organizate cu scopul de a-i ajuta pe studenți să aprofundeze noțiuni tehnice specifice, să acumuleze informaţii şi experienţă despre producţia de serie atât în domeniul tehnologiei industriale, cât şi în industria automotive. În același timp, au fost trasate noi direcții de colaborare.

La finalul întâlnirii, reprezentantul companiei Bosch a vizitat Centrul de Simulare și Abilități Practice și Centrul de Cercetări Avansate Medico-Farmaceutice, de care s-a arătat impresionat. Totodată, acesta a luat parte la workshop-ul susținut de către inginerul Baumbach Benedikt, manager de producţie al companiei, pentru studenții Facultății de Inginerie, cu scopul de a le prezenta acestora oportunităţile şi provocările noii revoluţii industriale.

Bosch 2

Adaugă un comment