Întâlnire pe tema valorificării și documentării prin digitizare 3D a patrimoniului cultural mobil, la UMFST Târgu Mureș

Teodora Mindru Evenimente, Press, Studenti Lasă un comentariu   , ,

Eveniment IstorieFacultatea de Științe și Litere, Specializarea Istorie, va găzdui vineri, 29 martie 2019, începând cu ora 12.00, în sala A109 (str. Nicolae Iorga, nr. 1), o întâlnire pe tema valorificării și documentării prin digitizare 3D a patrimoniului cultural mobil, în cadrul programului cultural „Pantheon 3D”.

Programul cultural multianual Pantheon 3D beneficiază de co-finanțarea Administraţiei Fondului Cultural Naţional și urmărește valorificarea interdisciplinară a patrimoniului arheologic de epocă romană prin tehnologie modernă: digitizarea 3D a operelor de artă romană reprezentând divinităţi și personaje mitologice din colecţia Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, realizarea unei colecţii virtuale şi a unei platforme interactive 3D, dar și prin metode clasice: expoziţii temporare având ca tematică religia și arta romană la Apulum, publicaţii, prezentări și ateliere pentru elevi și studenţi.

Până în prezent, sub egida „Pantheon 3D” au fost organizate la Alba Iulia două evenimente expoziționale și au fost publicate două volume care prezintă mitologia greco-romană, respectiv cultele de mistere de la Apulum, dar și modelele 3D realizate.

„Vom discuta în cadrul unui atelier despre proiect, despre importanța unei asemeanea inițiative și despre modul special în care „Pantheon 3D” se adresează publicului larg, dar și cercetătorilor. „Zei pe display” va reprezenta vizualizarea 3D a pieselor romane reprezentând divinităţi și personaje mitologice. Prezentarea se va realiza cu ajutorul unui monitor cu ecran tactil care va permite accesarea online a colecţiei de modele 3D a sculpturilor romane, disponibilă pe https://sketchfab.com/MNUAI, prin intermediul platformei Sketchfab.com. Veți vedea replicile unor sculpturi romane remarcabile realizate cu ajutorul imprimantei 3D, iar colegul nostru, Călin Șuteu, va face o demonstrație interactivă de scanare cu lumină structurată, prezentând etapele digitizării, de la scanare și prelucrare computerizată, la imprimare 3D”, a explicat lector dr. Georgeta Fodor.

Adaugă un comment