„Cosmetologia – o știință la granița dintre farmacie și frumusețe”, tema unui simpozion organizat la Facultatea de Farmacie

Teodora Mindru Evenimente, Press Lasă un comentariu   , , ,

Simpozion Cosmetica FarmacieUniversitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş, în colaborare cu Colegiul Farmaciştilor din România, Filiala Mureş, şi Compania Servier, organizează joi, 13 iunie 2019, începând cu ora 14.00, în Aula Facultăţii de Farmacie, un simpozion cu tema: „Cosmetologia – o știință la granița dintre farmacie și frumusețe”.

Potrivit organizatorilor, temele abordate în cadrul simpozionului vor acoperi o paletă largă de interes, fiind susţinute de specialişti în domeniu. Evenimentul va fi creditat cu EFC.

„Tendinţele actuale în care universităţile sunt actori principali în dezvoltarea comunităţii impun dinamism şi diversificare, colaborare şi interacţiune cu toţi cei aflaţi pe aceeaşi scenă şi animaţi de aceleaşi interese: asigurarea sănătăţii şi frumuseţii semenilor. „Mens sana in corpore sano” implică cu siguranţă un aspect estetic care să sugereze ideea de sănătate şi frumuseţe, iar condiţia asigurării acestora presupune solide cunoştinţe de specialitate  integrate într-o pregătire unitară şi consecventă.  Cunoaşterea noilor tendinţe de formulare a unui produs cosmetic, a capacităţii de transfer al unor substanţe prin piele (transepidermic, transfolicular), a potenţialului nociv al unor substanţe active conţinute în produse pe care le utilizăm zilnic (inclusiv adjuvanţi, conservanţi antimicrobieni, detergenţi etc.), identificarea şi diminuarea impactului lor nefavorabil într-o manieră personalizată, similară tratamentului individualizat, sunt subiecte de interes comun pentru farmacist, medic sau cosmetolog”, au transmis organizatorii evenimentului.

Adaugă un comment