Studenti

Proces de internaționalizare finalizat cu succes - Centrul de Învățare, Dezvoltare Personală și Consiliere din cadrul UMFST Târgu Mureș


Centrul de Învățare, Dezvoltare Personală și Consiliere (CIDPC) din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș este afiliat, începând cu data de 25 aprilie 2019, la prestigioasa asociație internațională Association for Contextual and Behavioral Science (ACBS) din SUA, ceea ce înseamnă, pe lângă vizibilitatea internațională, Citește mai mult...

Studentă la Drept, pe podium în cadrul unui concurs internațional


Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța a organizat, în perioada 12 – 13 aprilie 2019, ediția cu numărul 41 a Sesiunii Internaționale de Comunicări Științifice Studențești CADET-NAV, la care au participat 300 de concurenți de la 14 universități din țară și din străinătate (Polonia, Portugalia,  Grecia, Bulgaria, Croația Citește mai mult...

Studenții UMFST Târgu Mureș, invitați să se înscrie la Școala Internațională de Vară din Vilnius


Universitatea de Științe Aplicate din Vilnius, Lituania, organizează, în august 2019, o nouă ediție a Școlii Internaționale de Vară, la care sunt invitați să se înscrie și studenții Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș. La Școala de Vară se pot înscrie studenți de la toate programele Citește mai mult...

Un nou eveniment marca Bosch pentru viitorii ingineri

Teodora Mindru Evenimente, Press, Studenti Lasă un comentariu   , ,

Seminar Bosch 22 noiembrie 2018Departamentul de Inginerie Industrială și Management al Facultății de Inginerie din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș organizează joi, 22 noiembrie 2018, în intervalul orar 11.00 – 13.00, în sala R21 (str. Nicolae Iorga, nr. 1), seminarul „Lean manufacturing”, pe care îl va susține inginerul Baumbach Benedikt, manager de producţie al companiei Bosch Automotive Blaj.

Potrivit organizatorilor, participarea la seminar le oferă şansa studenților de a afla direct de la sursă care sunt oportunităţile şi provocările noii revoluţii industriale. În plus, aceștia vor putea discuta cu specialiştii din industrie despre modalităţile de trecere la noua generaţie de producţie și pot învăţa din exemple concrete prezentate de către experți de renume din domeniu.

Punctul de reper al conceptului „lean” reprezintă stabilirea valorii produsului pentru consumatorul final, luând în considerare fiecare etapă de creare a produsului. Sarcina principală este crearea unui proces continuu de eliminare a pierderilor, adică eliminarea oricăror acțiuni care consumă resurse, dar nu creează valoare (sau nu sunt importante) pentru consumatorul final.


UMFST Târgu Mureș și Liga Studenților, reprezentate la Conferința „Re-Gândim Medicina: prin inovaţie digitală și inovaţie analogică”

Teodora Mindru Evenimente, Press, Studenti Lasă un comentariu   , , ,

Iuliu CocuzCentrul pentru Inovație în Medicină, în parteneriat cu Administrația Prezidențială, a organizat marți, 13 noiembrie 2018, la București, Conferința de Medicină Personalizată 2018 intitulată „Re-Gândim Medicina: prin inovaţie digitală și inovaţie analogică”, care a adus în discuție importanța integrării noilor tehnologii în practica medicală și rolul central al resursei umane adaptate unui domeniu în continuă evoluție.

UMFST Târgu Mureș și Liga Studenților din Târgu Mureș au fost reprezentate la conferință de către studentul Iuliu Cocuz, secretar general al Ligii Studenților din Târgu Mureș și vicepreședinte financiar al Federației Asociațiilor Studențești în Medicină din România (FASMR).

„Evenimentul a avut loc în contextul preluării de către România, de la 1 Ianuarie 2019, a Președinției Consiliului Uniunii Europene. Temele prezentate reprezintă fundamentul unui viitor în care actualii studenți la medicină din România vor profesa, astfel încât reprezentarea noastră la un astfel de eveniment certifică încrederea și speranța dintre generații”, a transmis Iuliu Cocuz.

La UMFST Târgu Mureș, unul dintre cele mai inovatoare proiecte este reprezentat de crearea și implementarea conceptului Smart University, patentat de UMFST și apărut în urma unei colaborări a Universității cu renumita companie IBM în cadrul programului acesteia de responsabilitate socială. Migrarea în spațiul virtual a numeroase proceduri educaționale, a managementului academic, a activităților administrative fac din UMFST Târgu Mureș o universitate modernă, dinamică, care s-a adaptat schimbărilor induse de dimensiunea nouă a spațiului informațional și de IT.

În același timp, Liga Studenților promovează inovația digitală și inovația în medicină, dovadă fiind gradul științific ridicat pe care Congresul International pentru Studenţi, Tineri Doctori şi Farmacişti „Marisiensis” îl oferă.

În cadrul conferinței, Iuliu Cocuz și Teodor Cristian Blidaru, student la UMF „Carol Davila” din București, în calitate de membri ai Cosiliului Director al FASMR, federație în care LSTGM este membră cu drepturi depline, i-au oferit conf. dr. Diana Loreta Păun, Consilier de Stat, Departamentul de Sănătate Publică, Administraţia Prezidenţială, titlul de membru de onoare al FASMR pentru susținerea oferită mediciniștilor din România.


Conceptul Industry 4.0, prezentat viitorilor ingineri

Teodora Mindru Evenimente, Press, Studenti Lasă un comentariu   ,

thumb_IMG_5197_1024Departamentul de Inginerie Industrială și Management al Facultății de Inginerie din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș a organizat joi, 15 noimebrie 2018, seminarul „Industry 4.0”, prilej cu care inginerul Baumbach Benedikt, manager de producţie al companiei Bosch Automotive Blaj, le-a prezentat studenților atât conceptul „Industry 4.0”, cât și tehnicile prin care compania integrează acest concept în activitățile productive.

„Domnul Baumbach Benedikt este un tânăr dinamic care a acumulat experiență într-o fabrică Bosch din Germania, iar acum gestionează activitatea de producție a magneților LFS și VTS, produse dedicate industriei automotive. La seminar au participat studenții anilor terminali și nu numai, care s-au arătat proactivi, au pus întrebări, au luat notițe și la sugestia domnului director au venit cu propuneri de îmbunătățire pentru seminarul care va avea loc săptămâna viitoare. Astfel, se vor realiza activități de tip workshop pentru înțelegerea conceptelor de Lean Manufacturing. Studenții au fost foarte încântați de faptul că domnul Baumbach Benedikt a făcut parte și el cândva din asociația ESTIEM, una dintre cele mai active asociații ale Facultății de Inginerie din cadrul UMFST Târgu Mureș, această informație constituind o punte de legătură între managerul de succes și viitorii ingineri”, a afirmat șef lucrări dr. ing. Sorina Moica, coordonatorul evenimentului.

thumb_IMG_5212_1024


UMFST Târgu Mureș: Peste 650 de candidați vor susține duminică concursul național de intrare în Rezidențiat

Teodora Mindru Evenimente, Press, Studenti Lasă un comentariu   ,

Rezidentiat 2018Ministerul Sănătății organizează duminică, 18 noiembrie 2018, concursul național de intrare în Rezidențiat pentru domeniile Medicină, Medicină Dentară și Farmacie, care se desfășoară în șase centre universitare din țară: Târgu Mureș, București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Craiova.

În centrul universitar Târgu Mureș s-au înscris la concurs 670 de candidați, astfel: 513 de candidați pentru domeniul Medicină, 102 candidați pentru domeniul Medicină Dentară și 55 de candidați pentru domeniul Farmacie.

Candidaţilor li se va permite intrarea în sălile de concurs la ora 8.30, iar subiectele se vor deschide la ora 10.00. Concursul se desfășoară sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul, pe o durată de 4 ore. Întrebările sunt diferite, în funcție de domeniu.

Alegerea unui loc sau post este condiționată de obținerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim realizat la nivel național pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu. Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obținut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare națională pentru fiecare domeniu.

Instrucțiuni pentru candidați aici.

Repartizarea pe săli a candidaților aici


Studenții de la Inginerie promovează voluntariatul pentru dezvoltarea profesională și personală

Teodora Mindru Evenimente, Studenti Lasă un comentariu   , ,

Studenti Inginerie 1Asociația ESTIEM (European Students of Industrial Engineering and Management) a Facultății de Inginerie din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș a organizat, zilele trecute, un eveniment de prezentare a proiectelor și activităților asociației, prilej cu care au fost recrutați noi membri, studenți interesați de dezvoltarea profesională și personală.

Asociația ESTIEM face parte dintr-o rețea internațională cu peste 60.000 de membri, existentă în 31 de țări europene și peste 80 de universități. Studenții din Târgu Mureș relaționează cu studenți europeni de la inginerie industrială și management, împărtășindu-și cunoștințele, schimbând idei, descoperind culturi noi și dezvoltându-se din punct de vedere profesional și personal.

La evenimentul de prezentare au participat peste 100 de studenți ai Facultății de Inginerie, cei mai mulți fiind extrem de interesați să facă parte din această asociație, în special după ce au ascultat experiențele membrilor activi.

„În ESTIEM am investit timp, bani, cunoștințe, dar mai ales suflet. Sunt convinsă că împreună putem crește frumos și putem duce prestigiul UMFST și în alte țări”, le-a transmis studenților șef de lucrări dr. ing. Mihaela Bucur, președintele ESTIEM Târgu Mureș.

Studenti Inginerie 4


Examen lingvistic IELTS, la UMFST Târgu Mureș

Teodora Mindru Evenimente, Studenti Lasă un comentariu   ,

Seminar IELTSUniversitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș, în parteneriat cu British Council România, organizează, în data de 23 februarie 2019, examen lingvistic IELTS, modul academic. Înscrierile se fac exclusiv la adresa: https://ielts.britishcouncil.org până la data de 18 ianuarie 2018. Informații suplimentare se pot solicita la adresa de e-mail: adrian.naznean@umftgm.ro.


FOTO: Asociația Studenților Farmaciști derulează cel mai mare eveniment farmaceutic studențesc din Târgu Mureș

Teodora Mindru Evenimente, Press, Studenti Lasă un comentariu   , ,

Conferinta Famacie (9)Prima ediție a conferinței studenților farmaciști „PharmacoFor” se desfășoară în perioada 8 – 10 noiembrie 2018, la Facultatea de Farmacie din cadrul UMFST Târgu Mureș. Deschiderea festivă a conferinței a avut loc joi, 8 noiembrie 2018. La eveniment au participat prof. dr. Daniela-Lucia Muntean, decanul Facultății de Farmacie, prof. dr. Cristina Oana Mărginean, prorector didactic, farm. Nicoleta Radu, președintele Colegiului Farmaciștilor Mureș, invitați și studenți.

Organizată de Asociația Studenților Farmaciști din Târgu Mureș, conferința se adresează tuturor studenților interesați de completarea paletei de cunoștințe cu informații necesare unei bune dezvoltări ca profesioniști și ca oameni. Pe lângă prezentările științifice, în cadrul conferinței vor avea loc simpozioane și workshop-uri în domeniul leadership-ului, comunicării sau managementului, astfel încât viitorul farmacist să deprindă noi abilități extrem de importante. Partea academică va fi completată de activități sociale și recreative.

Printre lectorii care susțin prezentări în cadrul conferinței se numără: prof. univ. dr. Silvia Imre, prof. dr. Adriana Ciurba, conf. univ. dr. Gabriel Hancu, șef lucr. dr. Andrei Șerban Gâz Florea, asist. univ. dr. Ruxandra Ștefănescu, asist. univ. dr. Antonoaea Paula, asist. univ. drd. Vlad Robert-Alexandru, asist. cercet. drd. Lenard Farczadi, asist. univ. drd. Amalia Miklos, Dan Ene, director al departamentului de resurse umane al companiei Ropharma, Monica Vușcan, director Tehnic Producție al companiei Farmec, dr. Kelemen Eva Katalin, compania Gedeon Richter, psih. Simona Ciff, trainerul Augusta Romanța etc.

Conferinta Famacie (5)

Conferinta Famacie (4)

Conferinta Famacie (7)

Conferinta Famacie (8)


Conceptele Industry 4.0 și Lean manufacturing, prezentate studenților de specialiștii Bosch Automotive

Teodora Mindru Evenimente, Press, Studenti Lasă un comentariu   , ,

seminar bosh banner 1Departamentul de Inginerie Industrială și Management al Facultății de Inginerie din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș organizează, în zilele de 15 și 22 noiembrie 2018, în intervalul orar 11.00 – 13.00, în sala R21 (str. Nicolae Iorga, nr. 1), seminarul „Industry 4.0”, respectiv seminarul „Lean manufacturing”, pe care le vor susține specialiști ai grupului Bosch Automotive Blaj.

„Seminarul „Industry 4.0” oferă o ocazie excelentă studenților să întâlnească specialiști ai grupului Bosch Automotive Blaj, care vor prezenta un concept care a luat naştere în Germania. Domnul inginer Baumbach Benedikt, manager de producţie al companiei, va prezenta procesele de digitalizare și modernizare care trebuie să aibă loc în toate domeniile organizaționale și în toate sectoarele productive, pentru a facilita trecerea la cea de-a patra revoluție industrială, așa numita „Industry 4.0”, a declarat șef lucrări dr. ing. Sorina Moica, coordonatorul evenimentului.

seminar bosh banner 2 (1)Punctul de reper al conceptului „lean” reprezintă stabilirea valorii produsului pentru consumatorul final, luând în considerare fiecare etapă de creare a produsului. Sarcina principală este crearea unui proces continuu de eliminare a pierderilor, adică eliminarea oricăror acțiuni care consumă resurse, dar nu creează valoare (sau nu sunt importante) pentru consumatorul final.

De ce să participe studenții?

• Participarea la seminar le oferă şansa de a afla direct de la sursă care sunt oportunităţile şi provocările noii revoluţii industriale;
• Vor putea discuta cu specialiştii din industrie despre modalităţile de trecere la noua generaţie de producţie;
• Pot învăţa din exemple concrete prezentate de către experți de renume din domeniu.


Săptămâna Globală a Antreprenoriatului la UMFST Târgu Mureș: educație antreprenorială, antreprenori de succes și posibilități de finanțare

Teodora Mindru Evenimente, Studenti Lasă un comentariu   , ,

StudentiDepartamentul de Management-Economie al Facultății de Economie și Drept din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș organizează, în perioada 12 – 18 noiembrie 2018,  cu prilejul Săptămânii Globale a Antreprenoriatului, seria de evenimente: Drumul spre succes în antreprenoriat, ediția a IV-a. Evenimentele vor avea loc la Facultatea de Economie și Drept (str. Livezeni, nr. 69).

„Săptămâna Globală a Antreprenoriatului se sărbătorește anual în a treia săptămână a lunii noiembrie în peste 170 de țări și se dorește a fi o platformă globală care are ca scop promovarea conceptelor și ideilor de antreprenoriat. Având în vedere preocupările constante ale departamentului în acest domeniu, ne propunem ca prin evenimentele organizate și în acest an să oferim studenților oportunitatea de a cunoaște antreprenori de succes, de a afla despre posibilitățile de finanțare a afacerilor antreprenoriale și de a se implica în proiecte și concursuri de educație antreprenorială”, a precizat conf. dr. Mihaela Kardos, directorul Departamentului de Management-Economie.

Programul evenimentelor:

Luni, 12 noiembrie 2018, ora 11.00, sala C26: Povestea unor tineri antreprenori

Invitați: Marius Mare și Horațiu Marton – CROWN COFFEE TO GO

Responsabil: conf. dr. Mihaela Kardos

Marți, 13 noiembrie 2018, ora 10.00, sala C25: CREATOR – proiect ERASMUS+. Metode creative pentru educația antreprenorială

Responsabil: conf. dr. Daniela Ștefănescu, lector dr. Lia-Codrina Conțiu

Miercuri, 14 noiembrie 2018, ora 10.00, sala C12: Antreprenoriat în servicii

Invitat: drd. Narcis Păvălașcu  – Păvălașcu Risk Consultants SRL București

Responsabil: conf. dr. Rozalia Gabor

Miercuri, 14 noiembrie 2018, ora 13.00, sala C32: Prezentarea Programului START-UP NATION 2018

Invitat: Török Csaba, șeful Agenției pentru IMM-uri, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului Mureș

Responsabil: lector dr. Angela On

Joi, 15 noiembrie, ora 10.00, Aula „Tudor Drăganu”: Lansarea conceptului „Innovation Night” by SAS (Societatea Antreprenorială Studențească UMFST)

Responsabil: conf. dr. Liviu Ciucan-Rusu


Cursul „Tehnica LC-MS, de la fundamente la aplicaţii”, la UMFST Târgu Mureș

Teodora Mindru Evenimente, Press, Studenti Lasă un comentariu   , ,

Slider site cursUniversitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș organizează, în data de 23 noiembrie 2018, în intervalul orar 09.00 – 13.00, în Amfiteatrul II al Facultăţii de Farmacie din cadrul UMFST Târgu Mureș, cursul intitulat „Tehnica LC-MS, de la fundamente la aplicaţii”, coordonat de către prof. univ. dr. Silvia Imre, UMFST Târgu Mureș.

Lectorul cursului este prof. univ. dr. Laurian Vlase, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca.

Cursul este organizat în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2018-0567 „Impulsionarea cercetării de excelență în Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș”, director de proiect: prof. univ. dr. Minodora Dobreanu, competiţia de proiecte finanţate din Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat – FDI 2018, coordonată de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior, Domeniu strategic de finanțare D6 – Susținere cercetare.

Înscrierile la curs se vor face în perioada 12 – 19 noiembrie 2018 la adresa de e-mail: silviaimre@umftgm.ro.

Cursul se adresează comunității academice UMFST Târgu Mureș, iar înscrierile se vor face în limita locurilor disponibile.