Press

Conferința „100 de ani de medicină în România”, la UMFST Târgu Mureș


În anul Centenarului Marii Uniri, Asociația Transilvană pentru Cultură din Târgu Mureș, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș și Liga Studenților din Târgu Mureș organizează, în data de 23 octombrie 2018, ora 18.00, în Aula Facultății de Farmacie, Conferința „100 de ani de medicină în Citește mai mult...

Anunț important pentru studenți privind achitarea taxelor universitare


Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș face următoarele precizări pentru studenți cu privire la achitarea taxelor universitare. Pentru studenţii fostei Universităţi de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş Taxele se pot achita: în numerar la casieria centrală a Universitatii, zilnic, în intervalul orar 08.00 -14.00; în numerar la Citește mai mult...

Recunoaștere pentru Departamentul de Consiliere, Orientare Profesională şi Informare Studenţi al UMFST Târgu Mureș


Departamentul de Consiliere, Orientare Profesională şi Informare Studenţi (DCOPIS) din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș a fost afiliat Asociației Psihologilor din România (APR), cea mai veche şi cea mai complexă organizaţie profesională a psihologilor din România. Asociația Psihologilor din România are rolul de a Citește mai mult...

Carte despre cercetările derulate de UMF Tîrgu Mureș privind fenomenul fumatului

Teodora Mindru Evenimente, Press Lasă un comentariu   , ,

Abram ZoltanSala Senatului a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș va găzdui luni, 21 mai 2018, ora 10.00, conferința de încheiere a proiectului internațional de cercetare a fenomenului fumatului în România derulat de UMF Tîrgu Mureș, în colaborare cu universitățile Davidson College și Wake Forest, în perioada 2012-2018, în care au fost implicați experți din Statele Unite și Ungaria.

Cu acest prilej, va fi lansată cartea „Dezvoltarea capacității de cercetare în domeniul fumatului în România”, care prezintă cele șapte domenii de cercetare și rezultatele cercetărilor, precum și o serie de realizări, programul întâlnirilor bianuale, articole din presă, fotografii și alte documente.
La eveniment vor fi prezenți prof. dr. Ovidiu S. Cotoi, decanul Facultății de Medicină, Kristie L. Foley, expert din SUA, prof. dr. Ábrám Zoltán, coordonatorul proiectului, Cristian Meghea, specialist din România care își desfășoară activitatea în SUA, liderii grupului de cercetare și alți invitați.

Pe baza cooperării dintre diferiți experți și diferite instituții au fost abordate șapte domenii de cercetare care se referă la fumatul în gimnazii și licee, fumatul la copii și tinerii instituționalizați, fumatul la femeile însărcinate, fumatul la studenții mediciniști, analiza aspectelor economico-financiare ale consumului de tutun și monitorizarea poluării cauzate de fumul de țigară în unele universităţi şi instituții publice.

„În cadrul proiectului s-au efectuat diferite intervenţii şi s-a urmărit implementarea și evaluarea eficienței unor programe de prevenire și stopare a fumatului. Considerăm că prevenirea inițierii fumatului și promovarea renunțării precoce la fumat, împreună cu respectarea legislaţiei, sunt priorități pentru sănătate publică şi se justifică extinderea şi urgentarea activităţilor de cercetare, de prevenire, de combatere, de cooperare privind tabagismul”, a precizat prof. dr. Ábrám Zoltán.


Specialiști de renume din țară și din străinătate, la Cursul Internațional de Chirurgie Artroscopică

Teodora Mindru Evenimente, Press Lasă un comentariu   , , ,

batagaUniversitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Tîrgu Mureș găzduieşte, în perioada 23-26 mai 2018, cel de-al patrulea Curs Internațional de Chirurgie Artroscopică, sub patronajul ESSKA – European Society of Sports Traumatology, Knee and Arthroscopy, în noul centru acreditat ESSKA Teaching Tîrgu Mureș. Specialiști de renume din țară și din străinătate din domeniul ortopediei se vor afla la Tîrgu Mureș pentru a susține prezentări, workshop-uri și demonstrații live.

Potrivit co-președintelui Comitetului de organizare, prof. univ. dr. Tiberiu Băţagă, o comisie ESSKA va fi prezentă la Tîrgu Mureș pentru a evalua manifestarea științifică din acest an, cu scopul de a introduce Cursul Internațional de Chirurgie Artroscopică în programul ESSKA internaţional de pregătire.

Pe lângă lectorii din țară și din străinătate, personalități recunsocute la nivel mondial în domeniul chirurgiei artroscopice, la Curs vor participa medici rezidenți, medici specialiști și medici primari ortopezi. Manifestarea este creditată, în premieră, cu credite europene.

Ceremonia de deschidere a manifestării științifice va avea loc miercuri, 23 mai 2018, la ora 09.00. Programul Cursului poate fi consultat aici. 


Repartizarea cifrei de școlarizare pentru anul universitar 2018-2019

Teodora Mindru Press, Studenti Lasă un comentariu   , ,

Rezultate simulare admitereUniversitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș a publicat cifra de școlarizare pentru anul universitar 2018-2019, aprobată de Senatul UMF Tîrgu Mureș. Astfel, potrivit documentului, viitorii studenți la UMF Tîrgu Mureș au la dispoziție 795 de locuri bugetate și 895 de locuri cu taxă.

Astfel, dintre cele 795 de locuri bugetate, 600 de locuri sunt la nivel de licență, 65 la nivel de studii de masterat și 30 la nivel de studii doctorale. Reamintim că programului de studiu Medicină Militară i-au fost alocate 100 de locuri bugetate, în anul universitar 2018-2019. În privința locurilor cu taxă, 490 de locuri sunt la nivel de licență, 375 la nivel de studii de masterat și 30 de locuri la nivel de studii de doctorat. Informații despre repartizarea locurilor la fiecare program de studiu se pot obține aici.

Examenul de admitere la UMF Tîrgu Mureș va avea loc în data de 25 iulie 2018.


Noutățile simpozionului științific dedicat aniversării a 70 de ani de la înfiinţarea Grădinii Botanice

Teodora Mindru Evenimente, Press Lasă un comentariu   , ,

Noutati simpozion Gradina BotanicaUniversitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș, prin Grădina Botanică Universitară, Disciplina de Botanică Farmaceutică, Disciplina de Farmacognozie și Fitoterapie, în colaborare cu Asociaţia Grădinilor Botanice din România, organizează, în perioada 30 mai – 1 iunie 2018, un simpozion științific dedicat aniversării a 70 de ani de la înfiinţarea Grădinii Botanice și a 110 de ani de la înfiinţarea Parcului Dendrologic.

Secţiunile simpozionului cuprind: diversitatea structurală şi funcţională a plantelor, cercetări în domeniul plantelor medicinale, conservarea speciilor medicinale din flora spontană prin acţiuni ecologice specifice protecţiei mediului, colecţii în grădini botanice și educaţia ecologică în grădini botanice.

Programul preliminar al simpozionului cuprinde comunicări în plen, comunicări pe secțiuni și aplicație pe teren în localitatea Viscri din județul Brașov, în data de 1 iunie 2018. Informații suplimentare se pot obține accesând site-ul: https://botanicafarma.umftgm.ro.


Punți academice și științifice între Portugalia și România

Teodora Mindru Evenimente, Press Lasă un comentariu   , , ,

1Vineri, 11 mai 2018, la sediul Facultății de Medicină a Universității Lisabona, au avut loc discuții între rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș, profesorul doctor Leonard Azamfirei, și directorul Facultății de Medicină din Lisabona, profesorul Fausto Pinto, la inițiativa și în prezența ambasadorului României la Lisabona, Ioana Bivolaru.

Au fost elaborate proiecte de cooperare dintre cele două instituții academice care doresc să realizeze schimburi de bune practici. Întrucât unul dintre primii pași din acest acord bilateral se referă la programul Erasmus și la mobilitatea studenților, la întâlnire a participat și profesorul João Forjaz Lacerda, coordonatorul Centrului de Cooperare Internațională, iar din partea Ambasadei României, consilierul Mihaela Crăciun.

2

3


Noi resurse electronice de specialitate la Biblioteca UMF Tîrgu Mureș

Teodora Mindru Evenimente, Press Lasă un comentariu   , ,

bibliotecaBiblioteca Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș anunță comunitatea academică că poate beneficia, în perioada 23 aprilie – 21 iunie 2018, de o serie de resurse de specialitate în mod gratuit: cărți, jurnale, videoclipuri medicale și chirurgicale, imagini, monografii, ghiduri, rezumate, studii clinice, consultații și proceduri. Acestea sunt disponibile în platformele de resurse electronice ClinicalKey și ClinicalKey Medical Education.

ClinicalKey este singurul motor intuitiv de căutare clinică care gândește ca un medic și ajută la luarea celor mai bune decizii clinice în orice scenariu legat de pacient, oferind acces la peste 35 de specialități medicale. Accesul se poate face din cadrul UMF Tîrgu Mureș sau de acasă, după ce în prealabil s-a creat un cont personal în cadrul Universității.

Biblioteca Universității organizează miercuri, 9 mai 2018, la ora 15.00, în sala E 12, etaj II, un training despre utilizarea acestor resurse electronice, care va fi susținut de reprezentanți Elsevier. Training-ul se adresează cadrelor medicale, universitare și cercetătorilor din cadrul UMF Tîrgu Mureș. Prezența se poate confirma la adresa de e-mail: biblio@umftgm.ro.


Traseul unui rider de excepție. Interviu cu Lucian Logigan, coordonatorul UMF Bike Days

Teodora Mindru Evenimente, Press Lasă un comentariu   , , , ,

1La începutul lunii iunie, Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș organizează, în premieră, concursul național de mountainbike UMF Bike Days, la care vor participa sportivi din categoriile elite și amatori din întreaga țară.

Competiția este coordonată de Lucian Logigan, campion național și balcanic la mountainbike, originar din Tîrgu Mureș, care le-a pregătit concurenților două trasee spectaculoase. Pasionații de mountainbike vor pedala prin locuri ferite de agitație și poluare, pe poteci prin păduri, pe crestele frumoaselor dealuri din Transilvania, pe drumuri forestiere și livezi cu meri, simțind adrenalina pe două roți și bucurându-se de libertatea și adrenalina oferite de mersul pe bicicletă.

De mic copil, Lucian Logigan a fost pasionat de ciclism. Extrem de ambițios, Lucian și-a transformat pasiunea pentru mountainbike într-un stil de viață, astfel încât nu există zi în care să nu se urce pe bicicletă. Se pregătește intens pentru fiecare concurs, rezultatele sale, 24 de titluri de campion național și 3 titluri de campion balcanic, demonstrând faptul că perseverența și disciplina reprezintă cheia succesului.

Despre provocările și satisfacțiile mountainbike-ului, dar și despre traseele XCO și XCP pregătite în cel mai mic detaliu ne vorbește într-un interviu Lucian Logigan.

Reporter: Aș dori să începem acest interviu cu o scurtă prezentare a ta. 

Lucian Logigan: Numele meu este Lucian Logigan și practic ciclismul de la vârsta de 14 ani, disciplina mea preferată fiind Cross-Country Olimpic, dar merg și la maraton, XCE și XCC. De-a lungul anilor am reușit să obțin numeroase rezultate importante atât pe plan național (24 de titluri de campion național la diferite discipline), cât și internațional (3 titluri de campion balcanic la MTB și multe participări la campionate mondiale, europene și cupe mondiale de Cross-Country Olimpic).

Rep.: Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru mountainbike?

L.L.: De mic copil mi-au plăcut libertatea și adrenalina pe care ți le oferă mersul pe bicicletă și în special competițiile. În anul 1999, am participat pentru prima oară la un concurs XCO, care s-a desfășurat exact pe traseul concursului UMF Bike Days. Am concurat la categoria cadeți, am continuat la juniori, under 23 și acum concurez la categoria elite.

4Rep.: Ești campion național și balcanic la mountainbike. Vorbește-ne, te rog, despre provocările și satisfacțiile ciclismului.

L.L.: Mountainbike-ul este un sport individual foarte greu și, în același timp, foarte frumos. Pentru mine, provocarea înseamnă să devin mai bun decât în anul precedent și să progresez cu fiecare concurs la care particip. În acest sport trebuie să fii serios pe toate planurile și extrem de disciplinat. Cele mai mari satisfacții sunt atunci când câștigi un concurs, când duci la bun sfârșit curse grele. Fiecare loc obținut are în spate o poveste lungă, multă muncă, disciplină și pregătire.

Rep.: În perioada 1-3 iunie 2018, UMF Tîrgu Mureș organizează prima competiție de mountainbike „UMF Bike Days”, iar traseele spectaculoase de XCO și XCP sunt pregătite de tine. La ce să se aștepte concurenții și ce mesaj ai pentru participanții din țară?

L.L.: Sunt foarte bucuros că în orașul meu natal se organizeză un concurs de referință. Datorită antrenamentelor pe care le-am făcut am ajuns să cunosc foarte bine drumurile, pădurile și potecile din zona municipiului Tîrgu Mureș. Astfel, pentru concurs am pregătit un traseu de XCO foarte distractiv cu zone de urcare scurte, dar abrupe, cu mult flow, multe viraje și contrapante, cateva jump-uri care pot fi sărite, dar și copiate.

Este un traseu old school cu elemente moderne, un traseu special pentru mine, având în vedere că primul concurs la care am participat a fost în aceeași zonă. Dificultatea traseului este de nivel mediu, cu elemente tehnice minime, pe care orice rider de mountainbike ar trebui să le stăpânească. Adevărata dificultate a unui traseu este dată de nivelul competitorilor și de viteza cu care reușești să parcurgi o tură, astfel încât acest traseu este greu pentru concurenții din categoria elite, care merg cu viteză foarte mare. În același timp, traseul poate fi parcurs și de concurenții din categoria amatori.

Traseul de Cross-Country Point-to-Point are o lungime de 40 de kilometri și o diferență de nivel de 1.100 metri. Este un traseu care seamănă cu Gran-fondo-urile din Italia, un fel de XCO întins pe 40 de km, fără prea multe zone de plat, cu urcări scurte și abrupte, cu poteci pe crestele dealurilor și peisaje foarte frumoase.

În prima parte concurenții vor pedala prin pădure, apoi alternează zonele de pășune și pădure. Aceștia vor concura pe poteci umbrite de copaci, pe drumuri forestiere și pe iarbă. La jumătatea traseului se află cea mai lungă urcare, concurenții vor pedala printr-o livadă foarte frumoasă de meri.

A doua jumătate a traseului este mult mai rapidă, cu unele drumuri pe creastă, cu dificultate medie. Traseul poate fi parcurs de orice pasionat de mountainbike, însă poate fi greu dacă este parcurs într-un ritm foarte susținut.3


Rezultatele simulării examenului de admitere la UMF Tîrgu Mureș

Teodora Mindru Evenimente, Press Lasă un comentariu   , ,

Rezultate simulare admitereLiga Studenților din Tîrgu Mureș și Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș au organizat, în data de 29 aprilie, simularea examenului de admitere la disciplinele biologie și chimie, la care și-au testat cunoștințele aproximativ 700 de elevi din toate colțurile țării.

Alături de cursurile de pregătire pentru examenul de admitere, care s-au derulat în perioada februarie – aprilie 2018, simularea a reprezentat pentru viitorii studenți un pas extrem de important spre admiterea din data de 25 iulie 2018.

Scopul simulării a fost de a ajuta elevii să se acomodeze atmosfera de examen, să-și testeze cunoștințele acumulate pentru examenul de admitere și să observe, unde este cazul, ce capitole necesită aprofundare.

Rezultatele simulării au fost publicate și pot fi consultate aici. 


A 5-a Conferință Națională de Nutriție și Dietetică „Abordări nutriționale actuale în alergiile și intoleranțele alimentare”

Teodora Mindru Evenimente, Press Lasă un comentariu   ,

nutritie pt site web bannerAsociația Română de Nutriție și Dietetică (ARoND), în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș, organizează, în perioada 4-5 mai 2018, la Hotel Apollo Wellness Club&SPA Tîrgu Mureș, a 5-a Conferință Națională de Nutriție și Dietetică „Abordări nutriționale actuale în alergiile și intoleranțele alimentare”.

Potrivit organizatorilor, vor susține prezentări și ateliere de lucru un lector de la Universitatea din Chicago, SUA, și zece lectori de la universități și centre de specialitate din țară și din partea UMF Tîrgu Mureș, fiind estimat un număr de aproximativ 200 de participanți: dieteticieni, medici de familie, medici specialiști, profesori, biologi, chimisti, precum și tineri rezidenți, studenți de la Nutriție și Dietetică, Medicină, Asistență Medicală Generală, Farmacie Balneofiziokinetoterapie și Sport.

„Prin organizarea conferinței la nivel național, ne asumăm răspunderea și afirmăm cu certitudine că diseminarea rezultatelor științifice prin expuneri și publicații de actualitate va menține deschisă poarta către atingerea dezideratelor propuse. În concluzie, această conferință va avea drept obiectiv îmbunătățirea cunoștințelor și aplicațiilor practice comunitare ale nutriționiștilor și dieteticienilor din țară (alături de alte profesii și specializări medicale) din prisma rolului preventiv și/sau terapeutic”, au transmis organizatorii conferinței.

Programul conferinței este disponibil aici.


Programul conferinței interdisciplinare NEURON 2018

Teodora Mindru Evenimente, Press, Studenti Lasă un comentariu   , ,

neuron bannerO nouă ediție a conferinței interdisciplinare NEURON organizată de asist. univ. dr. Adrian Ivănescu de la Disciplina de Anatomie și Embriologie a Universității de Medicină și Farmacie Tîrgu Mureș se va desfășura în perioada 4-6 mai 2018, la Casa de Cultură Mihai Eminescu din Tîrgu Mureș.

Manifestarea se adresează studenților și tinerilor medici dornici de a se perfecționa mereu. Conferința are o abordare interdisciplinară, implicând neuroanatomia, neurologia, psihiatria, psihologia, endocrinologia, anestezia și terapia intensivă, farmacologia și radiologia intervențională. 13 lectori vor prezenta lucrări științifice de excepție din 9 specialități medicale, iar surprizele nu vor lipsi.

Vineri, 4 mai 2018

13.00 – 13.10: Deschiderea oficială a conferinței

13.10 – 13.15: Moment artistic

13.15 – 14.15: Asist. univ. dr. Adrian Ivănescu: Anatomia SNC și anatomia secțională (Neuroanatomie)

14.15 – 14.30: Coffee break

14.30 – 15.00: Dr. Rareș Filep: Anatomia topografică și funcțională a sistemului vascular cerebral (Radiologie intervențională)

15.00 – 15.30: Dr. Adrian Pavel: Tratamentul intervențional în patologia cerebro-vasculară (Radiologie intervențională)

15.30 – 16.00: Coffee break

16.00 – 17.00: Dr. Lucian Mărginean: Managementul complicațiilor în terapia neurovasculară (Radiologie intervențională)

17.00 – 17.15: Coffee break

17.15 – 18.00: Dr. Raluca Pop: Hipotalamusul și conexiunile sale (Endocrinologie)

19.30: Cocktail, live music and chill – foișor Grădina Botanică

Sâmbătă, 5 mai 2018

13.00 – 13.15: Intro și moment artistic

13.15 – 14.00: Prof. dr. Camil Vari: Medicamentele și substanțele chimice cu potențial adictiv utilizate ca droguri recreaționale (Farmacologie)

14.00 – 14.15: Coffee break

14.15 – 15.00: Conf. dr. Szederjesi Janos: Stresul – prieten sau dușman? (Anestezie și terapie intensivă)

15.00 – 15.15: Coffee break

15.15 – 16.00: Prof. dr. Rodica Bălașa: Actualități în tratamentul neuromodulator la pacienții cu scleroză multiplă (Neurologie)

16.00 – 16.30: Asist. univ. dr. Smaranda Maier: Erori de diagnosticare în scleroza multiplă (Neurologie)

16.30 – 16.45: Coffee break

16.45 – 17.30: șef lucrări dr. Adrian Bălașa: Tratamentul malformațiilor arterio-venoase cerebrale (Neurochirurgie)

17.30 – 18.00: Dr. Rareș Chinezu: Neuronavigația în neurochirurgie (Neurochirurgie)

22.00: Brainiac party – Backstage

Duminică, 6 mai 2018

13.00 – 13.10: Intro și moment artistic

13.15 – 14.15: șef lucrări psih. dr. Cosmin Popa: Psihoterapiile cognitiv-comportamentale si relațiile cu neurostiințele (Psihologie)

14.15 – 14.30: Coffee break

14.30 – 15.15: Dr. Theodor Moica: Depresia și hipocampul (Psihiatrie)

15.15 – 15.30: Coffee break

15.30 – 16.00: Psih. Daniel Popescu: Psihologia la tine în buzunar. Ridică bariere, pui întrebări, primești răspunsuri (Psihologie)

16.15 – 18.00: Dr. Adrian Ivănescu, psih. drd. Zsolt Jakab: Neuroplasticitatea creierului. Aplicații practice Emotiv Epoc și Brainlight. Întrebări și premii (Neuroanatomie)

18.00: Cuvânt de încheiere