Anunț pentru studenții UMF Tîrgu Mureș. Înscrieri la modulul psihopedagogic, nivel I, cursuri de zi

Teodora Mindru Studenti Lasă un comentariu   ,

Studenti UMFUniversitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș anunță studenții că începând cu data de 1 octombrie 2018 se vor face înscrieri pentru admiterea la cursurile organizate de către Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic din cadrul Universității, modulul psihopedagogic, nivel I, cursuri de zi cu durata de 3 ani. Înscrierile se vor face în perioada 1 – 19 octombrie 2018, în intervalul orar 10.00 – 13.00, în clădirea centrală UMF, etaj II, cam. 233.

Se pot înscrie la acest curs următorii: studenți din anul I la orice program de studii din UMF Tîrgu Mureș, cu durata de 3 ani, pe sistem Bologna; studenți ai de la programele de studii: Medicină, Medicină Dentară și Farmacie care mai au de urmat cel puțin trei ani de studii până la absolvire.

Acte necesare la înscriere: cerere-tip de înscriere, care se va completa la data depunerii dosarului (se obține de la secretariatul departamentului), original și copie carte de identitate, original și copie certificat de naștere, original și copie certificat de căsătorie (dacă este schimbat numele), eseu motivațional, dosar plic.

Cerințe eseu: format: 1 pagină A4; tehnoredactare cu unul din fonturile: Times New Roman, Calibri, Arial 12; margini 2/2/2/2 cm., distanța la un rând. Conținutul eseului: o argumentație și motivare privind opțiunea unei pregătiri psihopedagogice, în vedere exercitării profesiei didactice. Dovada achitării taxei, eliberată de casieria UMF (minimum 250 lei, rata 1).

Condiții administrative: taxa anuală 500 lei, achitabilă în două rate egale. Afișarea rezultatelor: 22 octombrie 2018. Condiții administrative: dovada achitării taxei, eliberată de casieria UMF (minumum 250 lei, rata 1)

Adaugă un comment