Universitatea de Vară pentru Elevi, primul pas spre cariera de medic

Teodora Mindru Studenti Lasă un comentariu   , , ,

umfy

Înscrierile pentru ediția din acest an a Universității de Vară pentru Elevi (UVE) sunt în toi. Elevii care au absolvit clasa a XI-a sunt așteptați, în perioada 23-30 iulie, la Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș, pentru a vedea cum decurge o săptămână din viața unui student la Medicină, Medicină Dentară și Farmacie.

Elevii vor fi cazați în cămine studențești, vor participa la cursuri și lucrări practice specifice facultății la care aplică și vor avea parte și de activități extrașcolare. Participanții au la dispoziție 150 de locuri gratuite, iar înscrierile se încheie la data de 1 iulie.
Cei care vor deveni studenți ai UMF Tîrgu Mureș vor avea la dispoziție toate resursele necesare pentru a deveni cei mai buni medici, farmaciști, asistenți medicali, nutriționiști, kinetoterapeuți, tehnicieni sau profesori. Reforma curriculară începută, dezvoltarea infrastructurii, înființarea unui centru de simulare pentru îmbunătățirea deprinderilor clinice și investițiile masive în cercetare vor contribui la formarea de specialiști în domeniul sănătății, care să se dedice celei mai nobile misiuni puse în slujba omului, salvarea vieții, și care să contribuie la schimbarea sistemului medical.
Elevii care au participat la edițiile anterioare ale programului Universitatea de Vară pentru Elevi au descris experiența ca fiind unică și au transmis, cu entuziasm, că ar repeta-o oricând.

19441266_1739526096076758_370457512_n

Dragoș Petrișor
„Când am aplicat nu eram sigur unde vreau să merg la facultate. Aveam o mulțime de întrebări: „De ce medicina?”, „De ce UMF Tîrgu Mureș?”, „Oare mi-ar plăcea medicina?”. La toate aceste întrebări am găsit răspuns în timpul săptămânii petrecute la UVE. Înainte de UVE mă gândeam că pot să învăț și pentru admitere, și pentru Bacalaureat și, în același timp, să mă joc pe calculator, să ies cu prietenii, dar când am realizat că îmi doresc să studiez medicina la UMF Tîrgu Mureș, am renunțat la toate acestea pentru a învăța și pentru a-mi îndeplini visul. Dacă în clasa a XI-a, la primele simulări, notele nu au fost cele mai bune, chiar dacă eu ziceam că am știut, după UVE și după mult timp petrecut cu cartea în față, notele de la simulare și nota de la examenul de admitere au fost foarte frumoase și mulțumitoare. Pentru mine, UVE a fost momentul decisiv în alegerea facultății și în începerea pregătirii mele cu adevărat pentru admitere. Mi-am dorit să studiez la UMF Tîrgu Mureș deoarece campusul este uimitor, metodele de predare sunt bune, profesorii sunt bine pregătiți, iar activitățile organizate de Liga Studenților pe măsură. În timpul acelei săptămâni, am avut parte de numeroase experiențe frumoase, de la cursuri și lucrări practice de anatomie, biologie celulară și biochimie, până la seri sociale, activități distractive și excursii în locuri în care nu mai fusesem. De asemenea, mi-am făcut noi prieteni cu care am păstrat legătura. Am un coleg de cameră pe care l-am cunoscut la UVE și acest lucru ne-a ajutat pe amândoi să ne adaptăm mai repede la facultate.”

Sabrina Vătămaru
„Chiar dacă a trecut un an, îmi amintesc cu drag de momentele frumoase trăite la UVE, această tabără bazându-se nu doar pe atragerea noilor studenți către facultate, ci și pe crearea unei atmosfere plăcute. Participând la UVE mi-am dat seama că vreau să urmez studiile la UMF Tîrgu Mureș, deoarece am văzut modul de predare, dotările și așteptările cadrelor didactice din partea studenților. De asemenea, am cunoscut oameni noi și am legat prietenii cu persoane din alte orașe ale țării, persoane cu care mai țin legătura și în prezent, iar din punctul meu de vedere, cel mai frumos este să cunoști persoane cu pasiuni comune: pasiunea pentru medicină. Timp de o săptămână, am trăit viața de student în orașul Tîrgu Mureș.”

Simina Cora
„Universitatea de Vară pentru Elevi este o bună oportunitate pentru liceenii care se gândesc sa urmeze o facultate în cadrul UMF Tîrgu Mureș. Am avut ocazia să înțeleg că visul meu implică multă muncă și dedicație. Am descoperit, de asemenea, oameni noi, am legat prietenii, am petrecut momente de neuitat și, cel mai important, mi-am creat o imagine asupra a ceea ce înseamnă viața de student la medicină!”

Roxana-Andreea Ichim
„UVE a însemnat primul pas spre o nouă familie, spre o nouă etapă a vieții. UVE înseamnă consolidarea motivației și inițierea în călătoria spre succes. Râsete până la lacrimi, îmbrățișări calde, oameni frumoși, seri cu acorduri de chitară, petreceri studențești, prietenii nemuritoare, primele bătăi de cap legate de cursuri, dorința arzătoare de a vedea un cadavru, satisfacția de a purta primul halat alb, cheia spre viitor. Acestea sunt puținele cuvinte care descriu această experiență.”

Denisa Sbuchea
„Pentru mine, UVE a însemnat una dintre cele mai frumoase și marcante experiențe de care am avut parte, mai ales în drumul meu spre medicină. Am participat la cursuri și laboratoare, am descoperit facultatea, muzeul de organe, centrul de simulari și celelalte componente ale campusului studențesc, toate absolut impresionante, care te fac să îți dai seama de ce ai ales acest drum. Pe lângă partea educațională, am avut parte și de multă distracție, am descoperit și locurile unde poți petrece timp frumos cu prietenii. Am legat multe prietenii cu ceilalți participanti și cu studenții care au organizat această tabără, care au fost foarte deschiși: ne-au împărtășit din experiența lor și ne-au dat sfaturi prețioase. Daca aș putea, aș repeta experiența cu siguranță! Încurajez orice elev care intuiește că vrea să aleagă fie medicina, medicina dentară ori farmacia, să vină la Tîrgu Mureș, la Universitatea de Vară pentru Elevi, pentru a vedea cum arată viața unui student la medicină și pentru a decide dacă este cu adevărat ceea ce își dorește.”

Înscrierea participanților se realizează online, iar informații referitoare la documentele necesare înscrierii și condițiile de participare se pot obține accesând site-ul: www.uve.lstgm.ro.
Persoane de contact:
Horațiu Sabău – coordonator proiect (0743-561.837)
Iuliu Cocuz – președintele Ligii Studenților (0724-293.304)

Adaugă un comment