Universitatea de Vară pentru Elevi 2016

blogumf Evenimente, Studenti Lasă un comentariu   , , ,

Universitatea de Vară pentru Elevi, sau UVE este unul dintre marile proiecte ale Ligii Studenţilor  în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie Tîrgu Mureş, pe langă Simularea examenului de admitere, Congresul Marisiensis și Medifun. Pentru a aprecia amploarea acestui proiect trebuie mai întâi să înţelegem ce este UVE.

UVE este un proiect implementat de Liga Studenţilor împreună cu UMF care permite elevilor absolvenţi ai clasei a 10-a respectiv, a 11- a să experimenteze viaţa de student pe durata unei săptămâni.

13083283_1333110693369855_7769612264807596551_n

Elevii vor participa la cursuri şi lucrări practice din curricula studenţilor de anul 1 şi vor avea parte de activităţi sociale organizate de viitorii lor colegi, studenţi ai UMF. Universitatea de Vară pentru Elevi din cadrul UMF Tîrgu Mureş devine in anul 2016 un proiect unic in tară. Unicitatea proiectului este reprezentată de renunţarea la taxa de participare pentru oricare dintre candidaţii admişi in urma procesului de selecţie. Astfel UMF Tîrgu Mureş impreună cu Liga Studenţilor Târgu Mureş pune la dispoziţia elevilor din Romania, absolvenţi de clasa a XI-a 200 de locuri gratuite pentru participarea in cadrul proiectului, aceasta fiind capacitatea maximă.

Dacă îţi surâde ideea de a participa, trebuie să ai în vedere programul desfăşurării acestui proiect, care este precum urmează :

  • 26 Mai – 3 Iulie 2016 – Perioada de înscriere
  • 3 Iulie – 10 Iulie 2016 – Selecţia participanţilor
  • 11 Iulie 2016 – Afişarea listei clasificării in urma procesului de selecţie.
  • 11 Iulie – 13 Iulie 2016 – Confirmarea participării
  • 14 Iulie 2016 – Redistribuirea locurilor rămase neocupate, în ordinea clasificării.
  • 14 Iulie 2016 – Afişarea listei distribuirii locurilor rămase neocupate.
  • 15-16 Iulie 2016 – Confirmarea participarii de catre participanţii declaraţi admisi in urma redistribuirii.
  • 17 Iulie 2016 – Afisarea Listei Finale cu participantii UVE 2016.
  • Sosirea participanţilor: 25.07.2016.

Dar nu uita că pentru înscriere trebuie să îndeplineşti două condiţii, şi anume să fi absolvent al clasei a X-a sau a XI-a şi să te califici în urma procesului de selecţie (definit ca fiind  modalitatea de selecţie a participanţilor in cadrul proiectului, desfăşurat exclusiv online prin resursele puse la dispoziţie de către organizatori). Înscrierea de fapt constă în completarea unui formular online cu datele personale, media artimetică a anilor de liceu absolviţi – precum si ataşarea unei dovezi, o scrisoare de motivaţie şi un eseu cu titlul “Medicina – o Artă?”. Toate aceste detalii, desfăşurarea procedeelor precum şi grila de punctare se găseşte pe pagina oficială uve.lstgm.ro.

Dacă încă nu te-ai convins, te invităm într-o excursie în trecut, mai exact în vara anului 2015, la ediţia precedentă a Universităţii de vară pentru elevi care a găzduit 120 de elevi din toate colţurile ţării. Participanţii nu au ştiut la ce să se aştepte, dar au fost plăcut surprinşi de activităţiile pregătite. De la cursuri cu cadrele didactice Universitare, lucrări practice în laboratoarele de biochimie, farmacologie, fiziologie şi anatomie, până la activităţi de teambuilding, petreceri şi excursii organizate. Toate aceastea pe o durată de 7 zile au surprins elevii, cu care încă ţinem legătura, care se pregătesc chiar acum de admitere la Universitatea noastră.

Te invităm să te abonezi la pagina de Facebook UVE şi să te înscrii online, pentru o experienţă de neuitat.

Vlad Vunvulea – blog.umftgm.ro

Adaugă un comment