rezultate admitere

Vizita ambasadorului Belarus la UMF Tîrgu Mureș


Ambasadorul Republicii Belarus în România, Excelența Sa Andrei M. Grinkevich, și conducerea Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș, au purtat discuții vineri, 19 ianuarie 2018, la UMF Tîrgu Mureș, în cadrul unei întâlniri bilaterale, pe tema dezvoltării de parteneriate academice între Universitatea noastră și instituții de Citește mai mult...

Simularea examenului de admitere la UMF, organizată la Colegiul „Unirea”


Cu prilejul Zilelor Colegiului Național „Unirea” din Tîrgu Mureș, s-a organizat vineri, 19 ianuarie 2018, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș, a patra ediție a simulării examenului de admitere la disciplina biologie, la care s-au înscris zeci de elevi ai claselor a XII-a Citește mai mult...

Cursuri de pregătire pentru admiterea la UMF Tîrgu Mureș


Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș organizează, în perioada februarie – aprilie 2018, cursuri de pregătire la biologie pentru viitorii candidați la admiterea la UMF Tîrgu Mureș. Programul cursurilor de pregătire la admiterea la Facultatea de Medicină şi Facultatea de Medicină Dentară va urma materia din manualul Citește mai mult...

Mesajul Rectorului pentru studenții admiși la UMF Tîrgu Mureș

Teodora Mindru Academic, Studenti Lasă un comentariu   , , , , ,

azamfirei leonardUniversitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș a publicat rezultatele examenului de admitere, sesiunea iulie 2017, pentru programele de studii de la Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară și Facultatea de Farmacie. Rezultatele pot fi consultate aici.

Vă redăm, în cele ce urmează, mesajul Rectorului UMF Tîrgu Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei, adresat studenților admiși la UMF.

„Dragi studenți recent admiși la UMF Tîrgu Mureș,
Vă felicit pentru succesul de astăzi. Ați trecut printr-o admitere dificilă, care v-a pus la încercare nu doar cunoștințele dar și capacitatea de integrare a informațiilor și puterea de sinteză. Am încercat să selectăm dintre voi pe cei care, dincolo de capacitatea lor de a memora noțiuni, sunt capabili să înțeleagă fenomene. Nu ne-am propus să refacem clasificări de tip liceal, ci am dorit, și credem că prin voi, cei admiși, am și reușit, să vă scoatem dintr-un sistem de predare și învățare descriptiv și să vă provocăm să raționați, să decideți. Acest examen de admitere a fost nu doar dificil, ci și diferit. Voi, câștigătorii de astăzi, ați făcut primul pas în a va reforma gândirea iar ceea ce veți face la UMF de acum înainte va continua aceeași abordare.
Un examen de admitere nu trebuie să fie un concurs de recitări, ci un efort de gândire. Toate întrebările de astăzi au avut la bază informații din cărțile de admitere. Unii dintre voi le-au identificat, alții nu au reușit să treacă de forma întrebării și să găsească noțiunile de anatomie, fiziologie, biochimie pe care acestea le conțineau. Si această capacitate a facut diferența!
Celor care astăzi nu au avut succes le transmit aprecierea mea pentru efortul făcut și pentru curajul de a se angaja într-o competiție în care, din păcate, există învingători și învinși. Vă asigur că a fost o competiție corectă și riguroasă în fiecare detaliu.
Învingătorilor le doresc o vacanță minunată! O meritați din plin!
Vă aștept pe toți la deschiderea anului universitar, în 25 septembrie 2017.”