Marisiensis 2016 – Review

blogumf Academic, Evenimente, Studenti Lasă un comentariu   , , , , ,

Congresul Internaţional pentru Studenţi, Tineri Medici şi Farmacişti „Marisiensis” 2016, cel mai mare congres de tineri medicinişti din România, a ajuns anul acesta la cea dea XX-a ediţie.

Povestea care stă la baza acestui congres îşi are originea în evenimentul care a avut loc în anul 1995, când Preşedintele Ligii Studenţilor Tîrgu Mureş de atunci, Florin Buicu, a participat la Congresul Balcanic al Sudentilor şi Tinerilor Medici din Salonic, Grecia. Impresionat de ceea ce a văzut acolo şi conştient de beneficiul unui astfel de eveniment, Florin Buicu organizează un congres la Tîrgu Mureş bazat pe modelul văzut la Salonic care va reprezenta de fapt şi baza Congresului Naţional al Studenţilor şi Tinerilor Medici. Primordial s-a înfiinţat datorită faptului că studenţilor, medicilor stagiari şi rezidenţilor nu li se oferea posibilitatea să îşi publice rezulatele cercetărilor pe care ei le realizau. În anul 1999, Marian Pop, preşedintele LSTGM din perioada respectivă, a înfiinţat două mari proiecte: Marisiensis şi Medifun.

10632819_1007636359294209_3718756830498770638_n

De atunci şi până astăzi Marisiensis a fost organizat an de an, având o evoluţie continuă şi dobândind o importantă nemaipomenta, astfel că a ajuns la performanţă în care medicii de renume din toate colţurile ţării doresc să-şi prezinte lucrările în cadrul evenimentului.

Anul acesta deschiderea festivă a acestui eveniment amplu a avut loc pe dată de 30 Martie la Palatul Culturii din Tîrgu-Mureş unde invitaţii şi-au ocupat locurile şi au admirat scenă care a găzduit oamenii reprezentativi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie, ai congresului, Ligii Studenţilor şi nu numai. Discursurile, care s-au dovedit a fi cât se poate de deosebite şi pătrunzătoare, au fost urmate de un Cocktail Party unde socializarea a atins cote maxime.

Ziua de joi a fost una încărcată de evenimente, prezentări ale lucrărilor pe secţiuni Basic Medical Science, Clinical – Medical, Clinical – Surgical, Nutrition and Dietetics, Physiotherapy, Physical Education, Nursing and midwifery, Dental Medicine, Preclinical, Clinical precum şi de cursuri şi workshopuri origanizate la UMF, Centrul avansat de simulare, Centrul de cercetare medicofarmaceutica, Spitalul Judeţean, Clinică de Pediatrie şi Platoul Corneşti. După o zi atât de încărcată, participanţii au fost bine veniţi la petrecerea tematică “Mad scientist” pentru a se destinde. Seară socială a avut loc şi vineri, de această dată cu tematică “Kitsch party” la The One.

12963886_1075209849203526_6433634210333011714_n

Totul a culminat sâmbătă, când a avut loc ceremonia de premiere a celor mai bune lucrări prezentate anul această, acordându-se locul 1, 2, 3 pentru fiecare categorie. Pentru a marca închiderea oficială a evenimentului, participanţii au fost invitaţi la un eveniment cu tentă mult mai sofisticată, o seară de gala. La eveniment ne-a încântat Andreea Vîlcan cu vocea ei superbă. Un alt moment a captat atenţia tuturor prin dansul studenţilor Norbert Wellmann, Claudiu Vartolomei şi a partenerelor lor, Andrea Székely şi Octavia Moldovan. Explozia de energie, dans, socializare şi voie bună a întreţinut atmosfera perfectă pentru încheierea congresului Marisiensis 2016.

Le urăm organizatorilor felicitări pentru nemaipomenitul eveniment organizat, și sperăm ca anul ce urmează, cea de-a XXI ediție a conferinței să găzduiască un număr și mai mare de participanți și de invitați.

Vlad Vunvulea – voluntar blog.umftgm.ro

Adaugă un comment