Dincolo de medicină – medici, studenți și arta lor

blogumf Evenimente Lasă un comentariu  

ATT_1418076872152_received_m_mid_1418070290384_dd7a203a6842395713_29Expoziția cultural – artistică „ARTA ÎN SUFLET DE MEDIC”, organizată în cadrul Zilelor Universității a debutat într-o ambianţă de poveste și decor cu imagini redate prin picturi, sculpturi și fotografii. Moderatorul profesor universitar doctor Jung Janos și-a expus dorinţa de a promova arta creată de medici și studenţi mediciniști deopotrivă, dorind să se afirme valenţele artistice extra profesionale ale medicilor. De asemenea, domnul Jung și-a redat propriul talent prin creaţiile sale reprezentate de o formă aparte pe care o dă diverselor rădăcini.
Rectorul Universităţii de Medicină și Farmacie, profesor doctor Leonard Azamfirei și-a adus profunda apreciere asupra acestui eveniment cu promisiunea ca anul viitor să se repete la o amploare mult mai mare. Acesta a afirmat “medicii nu au timp, ci își iau timp pentru artă”.
Istoricul de artă Viorica Herdean a făcut referire la fiecare artist în parte, făcându-și auzite opiniile despre artist respectiv medic și arta sa, fie această artă manifestată prin picturi statice sau peisaje, prin sculptură în lemn sau modelarea rădăcinilor și de asemenea fotografii cu o profundă încărcare imagistică. Aceasta a încheiat susţinând că “arta este un mod de a învinge moartea!”.
Evenimentul s-a bucurat de un public divers , atât cadre didactice cât și studenţi. Expoziţia va putea fi vizualizată și în zilele ce urmează pe întreaga durată a manifestărilor celebrative ale Zilelor UMF Târgu Mureș.

Vlad Vunvulea – Voluntar Blog UMF
Text: Ramona Strete
Foto: Iulia Rîjnoveanu

Adaugă un comment