Cursuri pentru admitere!

blogumf Academic, Evenimente, Studenti Lasă un comentariu   , , , ,

Pentru că perioada admiterii se apropie cu paşi repezi şi candidaţii sunt dornici de cunoaştere, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tîrgu Mureş organizează în perioada februarie-aprilie 2017, cursuri de pregătire la BIOLOGIE şi CHIMIE ORGANICĂ pentru admiterea la Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară şi Facultatea de Farmacie.

UMF se bucură de o creştere anuală a numărului candidaţilor şi în acest fel, prin organizarea acestor cursuri, doreşte să ajute la ascensionarea tinerilor pasionaţi de medicină. De asemenea, este si un mod de a mulţumi pentru că au ales UMF Târgu Mureş!

cursuri admitere

În cadrul acestor cursuri, candidaţilor li se vor aduce la cunoştinţă noi informaţii utile atât pentru admitere cât şi pentru anii ce vor urma. Capitolele materiei vor fi impărţite în cinci cursuri, astfel încât acestea să înglobeze întreaga materie. Este un moment oportun pentru a umple lacunele, pentru a cere explicaţii, pentru a fura din timpul de învăţat şi pentru a diminua stresul culminant din apropierea perioadei de admitere. Aici, candidații vor putea să adreseze întrebări referitoare la părțile neînțelese din materia pentru admitere, să ceară sfaturi, să găsească noi modalități de a învăța, mult mai benefice.

Vă recomandăm cu bunăvoinţă şi încredere să vă înscrieţi la aceste cursuri. Sunt un ajutor extraordinar şi un prim pas spre cunoaşterea Universităţii de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș,  deoarece veţi intra în contact cu oamenii care reprezintă această universitate (lectori-cadre didactice) și cu tot ceea ce înseamnă ea.

Formularul de înscriere si programul cursurilor atât pentru biologie cât și pentru chimie organică, le găsiți accesând linkul ACESTA.

Vă dorim succes!

Andreea Vîlcan, voluntar blog.umftgm.ro

Adaugă un comment