Press

Noutăți despre Rezidențiat


Ministerul Sănătății organizează duminică, 19 noiembrie, concurs de intrare în Rezidențiat pentru domeniile Medicină, Medicină Dentară și Farmacie. Concursul se desfășoară numai în centrele universitare: Tîrgu Mureș, București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Craiova. În centrul universitar Tîrgu Mureș s-au înscris la concurs 435 de candidați pentru domeniul Medicină, 108 candidați Citește mai mult...

Oportunitățile studentului farmacist


Asociația Studenților Farmaciști (ASF) a Facultății de Farmacie din cadrul UMF Tîrgu Mureș organizează luni, 20 noiembrie, la ora 20.30, în amfiteatrul II al facultății, o întâlnire cu Alumni ASF, performeri din lumea farmaceutică, care vor prezenta oportunitățile studentului farmacist. Din dorința de a veni în întâmpinarea studenților care vor Citește mai mult...

Calitățile unui bun farmacist, creionate de elevi


Caravana Universității de Medicină și Farmacie (UMF) a străbătut țara în lung și-n lat, în ultimele săptămâni, ajungând la zeci de licee. Cei peste 50 de studenți voluntari ai UMF Tîrgu Mureș au stat de vorbă cu sute de elevi și au aflat ce își doresc aceștia, cum își Citește mai mult...

Participanți din toată țara la prima ediție a simulării examenului de Rezidențiat

Teodora Mindru Press, Studenti Lasă un comentariu   , , ,

Simularea examenului de rezidentiat 2Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș și Organizația Studențească de Medicină Dentară (OSMD) din Tîrgu Mureș au organizat, în premieră, sâmbătă, 14 octombrie, simularea examenului de Rezidențiat pentru absolvenții Facultății de Medicină Dentară.

Examenul a respectat în totalitate cerințele, formatul și programa prevăzute pentru examenul de Rezidențiat. Aproximativ 70 de participanți din marile centre universitare s-au înscris la simulare. Acestora li s-a părut extrem de utilă această evaluare înaintea examenului din data de 19 noiembrie.

„Simularea examenului de Rezidențiat a fost gândită şi conturată de OSMD, ca urmare a propunerii unei recente absolvente. După lansarea ideii, reacţia grupului ţintă a fost pozitivă, iar ca dovadă am avut aproximativ 70 de participanţi. Subiectele au fost concepute de către o echipă de medici rezidenţi din cadrul UMF Tîrgu Mureş. Echipa noastră a muncit pentru ca simularea să fie asemănătoare cu examenul în sine, cerinţele acestuia fiind respectate. Cei înscrişi au fost atât absolvenţi ai Universităţii noastre, cât şi ai universităților din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea, Iaşi şi Craiova. La final am avut un amestec de feedback-uri. În timp ce unora li s-a părut folositor, alţii au considerat subiectul ca fiind prea dificil sau au fost foarte surprinşi de acesta. Noi suntem extrem de satisfăcuţi de cum a decurs evenimentul, astfel că intenţionăm să-l organizăm din nou anul viitor”, a afirmat Anca Mănărăzan, președintele OSMD Tîrgu Mureș.


Deschiderea festivă a anului universitar 2017-2018

Teodora Mindru Press, Studenti Lasă un comentariu   , , ,

EVENT FB

Deschiderea festivă a anului universitar 2017-2018 la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș va avea loc luni, 25 septembrie 2017, ora 10.00, în Sala Mare a Palatului Culturii din Tîrgu Mureș.

Festivitatea reprezintă un moment emoționant pentru proaspeții studenți ai Universității, care pornesc nerăbdători pe un nou drum. Cu acest prilej, va fi lansată piesa studentului la UMF, care va fi cântată de un grup de studenți talentați și un artist extrem de îndrăgit. Iar suprizele nu se opresc aici!

După festivitate studenții boboci sunt invitaţi, la ora 12.00, la o întâlnire cu reprezentanţii şi conducerea Facultății de Medicină Dentară, în Aula Centrului Integrat de Medicină Dentară. Tot la ora 12.00, studenţii anului I ai Facultăţii de Farmacie sunt invitaţi, în același scop, în amfiteatrul 1 al noului sediu al facultăţii.

 


Curs postuniversitar de ecografie toracică, la Tîrgu Mureș

Teodora Mindru Evenimente, Press Lasă un comentariu   , , , ,

umfSocietatea Română de Pneumologie, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș, organizează, în perioada 28-29 septembrie, la Hotel Business din Tîrgu Mureș, un curs postuniversitar de ecografie toracică, la care vor participa lectori de renume din țară și din străinătate. Specialiștii vor prezenta tehnica ecografiei toracice, un mijloc modern de diagnostic al patologiei afecțiunilor toraco-pleuro-pulmonare.

Cursul postuniversitar se adresează medicilor din specialitățile: pneumologie, ATI, medicină internă, cardiologie, imagistică, chirurgie toracică și abdominală, medicină de familie etc. Participarea studenților este încurajată și gratuită. O importanță deosebită va fi acordată demonstrațiilor practice și sesiunilor de prezentări de cazuri.

„Tematica abordată va fi una variată, de actualitate, care se va axa pe indicațiile, tehnica ecografiei toracice și pe aspectele normale și patologice ale patologiei toraco-pleuro-pulmonare diagnosticate cu ajutorul ecografiei toracice. În același timp, se vor prezenta indicațiile ecografiei toracice ca mijloc de ghidare a unor manopere terapeutice și ca mijloc de diagnostic la „patul bolnavului” în urgențe și la pacientul în stare critică. Cursul se va înscrie în activitățile premergătoare unei viitoare organizări a competenței în ecografia toracică”, a afirmat prof. dr. Gabriela Jimborean, șeful Disciplinei de Pneumologie a UMF Tîrgu Mureș.

Cursul postuniversitar de ecografie toracică se va desfășura în cadrul Conferinței Grupului de Lucru pentru Ecografie Toraco-Pulmonară și Patologie Pleurală a Societății Române de Pneumologie și a celei de-a șaptea ediții a Conferințe Naționale de Tabacologie, din perioada 28-30 septembrie. Manifestările științifice își propun să aducă cele mai relevante dovezi în sprijinul conceptului de interdisciplinaritate și bune practici. Informații suplimentare se pot obține AICI.


Rezultatele examenului de admitere la UMF Tîrgu Mureș

Teodora Mindru Press Lasă un comentariu   , , , , ,

DCIM100MEDIAUniversitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș a publicat rezultatele examenului de admitere, sesiunea iulie 2017, pentru programele de studii de la Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară și Facultatea de Farmacie.

La Medicină și Medicină Dentară testul la admitere a fost doar din întrebări la prima vedere, în timp ce la Farmacie au fost 50 de întrebări la prima vedere și 50 de întrebări din cartea de teste de admitere. Acest lucru a crescut dificultatea admiterii, dar în egală măsură a crescut calitatea celor care au trecut examenul de admitere

La Facultatea de Medicină, programul de studiu Medicină, linia română, cea mai mare medie a fost 9,64. Au fost 13 candidați care au obținut medii peste 9. La Facultatea de Medicină, programul de studiu Asistență Medicală Generală, linia română, cea mai mare medie a fost 9,84. La acest program s-au obținut 43 de medii peste 9. La Facultatea de Medicină, programul de studiu Nutriție și Dietetică, linia română, cea mai mare medie a fost 9,79. La Facultatea de Medicină, programul de studiu Balneofiziokinetoterapie și recuperare medicală, linia română, cea mai mare medie a fost 9,80.

La Facultatea de Medicină Dentară, programul de studiu Medicină Dentară, linia română, cea mai mare medie a fost 8,96. Tot la Facultatea de Medicină Dentară, programul de studiu Tehnică Dentară, linia română, cea mai mare medie a fost 9,81. Totodată, 11 medii au fost peste 9,50.

La Facultatea de Farmacie, programul de studiu Farmacie, linia română, cea mai mare medie a fost 9,88. Opt medii au fost peste 9,50. De asemenea, au fost 11 medii peste 9. La programul de studiu Farmacie, linia maghiară, cea mai mare medie a fost 9,85. Tot la Facultatea de Farmacie, programul de studiu Cosmetică medicală. Tehnologia produsului cosmetic, linia română, cea mai mare medie a fost 9,80.

Rezultatele examenului de admitere pot fi consultate aici.


Aproape 1.600 de candidați s-au înscris la admitere la UMF Tîrgu Mureș

Teodora Mindru Evenimente, Press Lasă un comentariu   , , , ,

DCIM100MEDIAUniversitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș a încheiat înscrierile pentru sesiunea de admitere din iulie 2017 pentru programele de studii de la Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară și Facultatea de Farmacie. Examenul de admitere va avea loc miercuri, 26 iulie.

Au fost încărcate 1.591 de dosare prin intermediul portalului de înscriere online. În acest an cea mai mare concurență se înregistrează la programul de studii Medicină Dentară, linia română, 4,25 candidați pe un loc raportat la 35 de locuri bugetate. La programul de studii Medicină, linia română, s-au înscris 4,23 candidați pe un loc raportat la 135 de locuri bugetate. Concurența este ridicată și la programul de studii Medicină Dentară, linia maghiară 2,62 candidați pe loc raportat la 35 de locuri bugetate.

Concurența este ridicată și la programele mici de studii: 5,13 candidați pe un loc raportat la 15 locuri bugetate la programul de studii Asistență Medicală Generală, linia română; 5,13 candidați pe un loc raportat la 20 de locuri bugetate la programul de studii Balneofiziokinetoterapie și Recuperare Medicală, linia română; 3,35 candidați pe un loc raportat la 20 de locuri bugetate la programul de studii Tehnică Dentară, linia română.


Liceeni din întreaga țară ajung duminică la UMF Tîrgu Mureș

Teodora Mindru Press, Studenti Lasă un comentariu   , , , , , , ,

1Ediția cu numărul cinci a programului „Universitatea de Vară pentru Elevi” se desfășoară, în perioada 23-30 iulie, la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș.

Timp de o săptămână, 150 de liceeni din întreaga țară, absolvenți ai clasei a XI-a, vor trăi viața de student la Medicină Generală, Medicină Dentară și Farmacie. Deschiderea oficială va avea loc luni, 24 iulie, la ora 10.00, în Sala Festivă a Universității.

Elevii vor fi cazați în cămine studențești, vor participa la cursuri și lucrări practice specifice facultății la care au aplicat și vor avea parte și de activități extrașcolare. Aceștia vor fi coordonați de 15 voluntari.

Elevii care au participat la edițiile anterioare ale programului „Universitatea de Vară pentru Elevi” au descris experiența ca fiind unică și au transmis, cu entuziasm, că ar repeta-o oricând.

„Universitatea de Vară pentru Elevi” este un program organizat în parteneriat cu Liga Studenților din Tîrgu Mureș.


Lansarea colecției de articole vestimentare medicale și sportive UMF Collection by Cătălin Botezatu, la UMF Tîrgu Mureș

Teodora Mindru Press Lasă un comentariu   , , , , ,

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș marchează încheierea anului universitar 2016-2017 prin lansarea noii colecții de articole vestimentare promoționale pentru studenții Universității: costume medicale, halate și tricouri.

După examenul de admitere din data de 26 iulie și în plină desfășurare a îndrăgitului program „Universitatea de Vară pentru Elevi”, UMF Tîrgu Mureș invită studenții, elevii și întreaga comunitate academică joi, 27 iulie, la ora 19.00, în Sala de Sport „Dr. Anton Pongracz” a Universității, la evenimentul de lansare a noii linii de articole vestimentare medicale și sportive UMF Collection by Cătălin Botezatu.

afis3 (1)

Evenimentul din data de 27 iulie încheie într-un mod fericit un an universitar plin de activități complexe, provocări educaționale și științifice și realizări remarcabile la Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș.

Cu acest prilej, studenții, viitorii studenți ai Universității, cadrele didactice și medicale își pot achiziționa articole de îmbrăcăminte special concepute pentru UMF Tîrgu Mureș de către Cătălin Botezatu, designer român recunoscut la nivel național și internațional.

Facebook Event: https://goo.gl/A5FKmc


UMF Tîrgu Mureș a câștigat patru noi proiecte

Teodora Mindru Press Lasă un comentariu   , , , , ,

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș a câștigat, recent, în cadrul unei competiții, patru noi proiecte în valoare de peste 500.000 lei, finanțate de Ministerul Educației Naționale din Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat – FDI 2017.

Rectorul UMF Tîrgu Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei, a declarat că cele patru proiecte câștigate au ca domenii de activitate: creșterea echității sociale, în vederea incluziunii sociale și sporirea accesului la învățământul superior, inclusiv cele privitoare la consilierea și orientarea în carieră; internaționalizarea învățământului superior; înființarea și susținerea activităților societăților antreprenoriale studențești, precum și asigurarea transparenței în gestiunea studenților și implementarea registrului matricol unic.

„Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș a câștigat de curând patru proiecte în cadrul unei competiții organizate de către Ministerul Educației Națioale, pe axa Fondului de Dezvoltare Instituțională, în valoare de peste 500.000 lei, care au patru domenii de activitate: creșterea echității sociale, internaționalizarea învățământului superior, susținerea activității antreprenoriale studentești și registrul matricol unic, o platformă online integrată care permite o evidență foarte exactă a studenților”, a declarat prof. dr. Leonard Azamfirei.

Competiția a fost coordonată de Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS) care a evaluat și selectat proiectele depuse de universităţi.


Simularea examenului de admitere la UMF Tîrgu Mureș

Teodora Mindru Press, Studenti Lasă un comentariu   , , , , ,

simulare admitereLiga Studenților din Tîrgu Mureș, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș, organizează sâmbătă, 15 iulie, simularea examenului de admitere la UMF Tîrgu Mureș. Candidații care doresc să urmeze cursurile unui program de studiu din cadrul Universității și vor să-și testeze cunoștințele înaintea examenului propriu-zis trebuie să știe că se mai pot înscrie la simulare până în data de 12 iulie. Până acum, s-au înscris 500 de candidați din întreaga țară.

Simularea examenului de admitere se desfăsoară atât pentru specializările mari (Medicină Generală, Medicină Denatară și Farmacie), cât și pentru specializările mici (Asistență Medicală Generală, Balneofiziokinetoterapie și Recuperare Medicală, Nutriție și Dietetică, Tehnică Dentară și Cosmetică Medicală); pentru ambele probe de concurs, biologie și chimie, și în ambele limbi de predare, limba română și limba maghiară. Rezultatele simulării vor fi afișate în data de 17 iulie.

Pentru mai multe detalii vă invităm să accesați site-ul simulării: http://simulare.lstgm.ro/.

UMF Tîrgu Mureș organizează, în data de 26 iulie, examenul de admitere pentru programele de studii acreditate/autorizate de la Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară și Facultatea de Farmacie. Înscrierea candidaților la examen se va face în perioada 17 iulie 2017, orele 8.00 – 21 iulie 2017, orele 12.00, prin intermediul portalului de înscriere online (24h din 24h) accesibil de pe pagina principală a site-ului Universității: www.umftgm.ro.

Pentru candidații care întâmpină dificultăți în utilizarea portalului, va fi disponibil un Call Center, număr de accesare 0265-208.948, la care candidații pot apela pentru lămuriri, în perioada 17 – 20 iulie 2017, între orele 9.00 – 14.00.

În acest an, a fost suplimentat numărul de locuri bugetate la programele mici de studii, iar la Medicină și Medicină Dentară testul la admitere va fi făcut doar din întrebări la prima vedere, în timp ce la Farmacie vor fi 50 de întrebări la prima vedere și 50 de întrebări din cartea de teste de admitere.

Modalitatea de înscriere, calendarul de concurs și locul în care se vor desfășura probele scrise sau practice ale concursului de admitere, pentru toate programele de studii, se regăsesc pe site-ul Universității. Recomandăm consultarea periodică a secţiunii Admitere 2017 pentru fi la curent cu informaţiile oficiale.


„One health”, un concept nou în medicină

Teodora Mindru Press Lasă un comentariu   , , , , , , ,

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Tîrgu Mureș va găzdui, începând de luni, 26 iunie, până miercuri, 28 iunie, Conferința Națională „One Health”, la care vor lua parte invitați de renume din țară și din străinătate.

Manifestarea este organizată de Asociația „ONE HEALTH – New Medical Concept”, membru asociat al Federației Academiilor de Medicină, în parteneriat cu UMF Tîrgu Mureș, Academia de Științe Medicale din România, Universitatea „Spiru Haret” și Consiliul Județean Mureș.

Deschiderea oficială a manifestării va avea loc luni, 26 iunie, la ora 9.00, la Facultatea de Farmacie din cadrul UMF Tîrgu Mureș. Pe parcursul celor trei zile de conferință vor fi prezentate 50 de lucrări științifice din domeniile: oncologie comparată, biotehnologie medicală, medicina comparată în relație cu mediul de viață, varia „One Health”. Conceptul global „One health” este abordarea sănătății care se concentrează pe interacțiunile dintre oameni, animale și mediu. Marea provocare este de a realiza profilaxia generală a îmbolnăvirilor la oameni, animale și mediu, a securității alimentare și ocupaționale prin structuri și legislație adecvate.

„La Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș, va începe luni, 26 iunie, Conferința Națională „One Health”. Este vorba despre un concept nou în medicină care privește medicina umană, medicina veterinară și mediul înconjurător într-un mod integrativ. La conferință vor participa personalități din România și Ungaria”, a declarat prof. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMF Tîrgu Mureș.

Programul conferinței se poate vedea aici.