Catalogul online, implementat cu succes de UMF Tîrgu Mureș

blogumf Academic, Press Lasă un comentariu  

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș a implementat cu succes, începând cu actuala sesiune de examene, în cadrul platformei de management academic University Management System (UMS), o formă nouă de evidență a rezultatelor studenților: catalogul online, în care cadrele didactice ale UMF Tîrgu Mureș înregistrează online toate rezultatele obținute de către studenți la examinările semestriale sau anuale.

În baza unui username și a unei parole individuale, cadrele didactice ale Universității pot vizualiza și modifica date legate profilul academic sau note, iar studenții își pot verifica notele obținute prin intermediul carnetului online. Astfel, UMF Tîrgu Mureș a mai făcut un pas înainte în ceea ce privește managementul academic și modalitatea de evaluare a studenților.

Rectorul UMF Tîrgu Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei, a declarat: „Catalogul online este un modul suplimentar de dezvoltare a conceptului unic la nivel național, intitulat e-UMF implementat în cadrul Universității și menit să alinieze activitatea de management academic la standardele internaționale. El permite un flux informațional superior între decanate, cadre didactice și studenți, o securizare deplină a rezultatelor obținute la examene și o transparență totală a unui aspect sensibil al procesului de învățământ care este modul de evaluare a studenților. Suntem o universitate dinamică, conectată la mediul informațional și la standardele moderne de funcționare a unei instituții academice.”

Cu respect,  Compartimentul Relații Publice UMF 0265-213.127 | comunicare@umftgm.ro

 

Adaugă un comment