Campusul UMF, o perspectivă nouă

blogumf Studenti Lasă un comentariu   , ,

UMF Tirgu MuresCampusul Universităţii de Medicină şi Farmacie Tîrgu Mureș se afla pe strada Gheorghe Marinescu nr. 38, în apropierea Spitalului Clinic Județean. Pe langă clădirea principală, clădirea Facultății de Medicină Dentară şi alte clădiri administrative, în interiorul campusului ne mândrim cu un număr mare de facilităţi pentru studenţii Universităţii noastre.

Intrând în campus, studenţii sunt întâmpinaţi de parcul dendrologic care se află în faţa clădirii principale. Aleile pietruite, băncile de la umbra copacilor bătrâni formează cadrul perfect pentru a petrece pauzele dintre cursuri.

În partea dreaptă a campusului, având intrare separată din strada principală, se află biblioteca UMF, fiind dotată pe lângă secţie de împrumut, cu 7 săli de lectură printre care se numără și sala de calculatoare, având o capacitate de 70 de studenţi, fiecare loc cu calculator individual. Programul zilnic este intre orele 8-21:30 de luni până vineri, pe timpul sesiunii, sălile de lectură fiind deschise şi la sfărşitul săptămânii. Dacă însa doriţi să învăţaţi intr-un loc liniştit în aer liber în natură, puteţi opta pentru foişorul din Grădina Botanică, aflată chiar pe latura de sub pădure a campusului.

Dacă aveţi nevoie de cursuri sau de caiete de lucrări practice, puteţi face o vizită librăriei UMF, unde puteţi găsi numeroase cărţi şi cursuri ale corpului didactic al Universităţii. Numărul acestor cărţi creşte pe zi ce trece mulţumită editurii University Press, aceasta având de asemenea avantajul vânzării cărţilor, tipărite în tiraj crescut, la un preţ semnificativ mai mic decăt cel al copiilor xerox.

publicpreview

 

Puteţi petrece o zi întreagă în campusul Universităţii de Medicină şi Farmacie Tîrgu Mureş, mai ales datorită faptului că puteţi lua masa la cantina Universităţii. Un meniu complet costă 12 lei, incluzând ciorbă, fel principal şi desert. Dacă căutaţi să luaţi doar o gustare, puteţi intra la Campus Cafe, unde veţi găsi orice de la cafele la snacksuri.11924972_1619297275025530_8460073407372111913_n

Medicii ne sfătuiesc să facem cel puţin 30 de minute de mişcare în fiecare zi, dar veți afla că în campusul Universităţii noastre puteți face mult mai mult. Complexul sportiv este dotat cu terenuri de tenis de câmp acoperite sau în aer liber, terenuri de fotbal cu gazon artificial, terenuri de volei şi baschet, toate pot fi închiriate pentru antrenamente sau turnee. Dacă doriţi să vă dezvoltaţi musculatura sau să vă tonifiaţi, vă invităm la sala de fitness, deschisă zilnic în intervalul orar 8-22 unde personalul calificat vă va îndruma spre antrenamentul adecvat. Nu în ultimul rănd trebuie să menţionăm complexul „Salus per Aquam”, supranumită “piscina UMF” unde găsiţi piscină de înot, saună umedă şi uscată, jacuzzi şi masaj, totul inglobat într-un complex nou inaugurat. Salus per Aquam este deschis pentru publicul larg de Luni până Duminică între 7-22.

Aşadar de la învăţat până la distracţie şi socializare, găsiţi tot ce doriţi în campusul Universităţii de Medicină şi Farmacie. Vă învităm cu drag să vă alăturaţi experienţei UMF Târgu Mureş.

 

Vlad Vunvulea – voluntar blog.umftgm.ro

Adaugă un comment